"Minciuna", la rang de lege?

Când e obligat un bărbat să fie tată biologic pentru copilul altuia

9727
1
Când e obligat un bărbat să fie tată biologic pentru copilul altuia - fondcandeobligat-1402584202.jpg

Articole de la același autor

Dacă femeia are un copil dintr-o relație extraconjugală și dorește ca tatăl biologic să fie înregistrat în certificatul de naștere, legea nu-i permite. Mai mult, soțul mamei este obligat să fie tată biologic pentru copilul altuia, în realitate, "o mare minciună".

Bărbații nedivorțați la momentul nașterii copilului, obligați de legislația actuală să fie tați pentru copiii altora, în ciuda faptului că tații biologici își doresc cu ardoare ca numele lor să apară în certificatele de naștere ale propriilor copii, sunt de părere că legislația privind recunoașterea copilului din afara căsătoriei încurajează încălcarea drepturilor omului. "Cine a prins comunismul, probabil n-a uitat cele două mari directive: «Niciun copil fără tată!» și «Nicio masă fără pește!». Dacă atunci aveam leucoplast pe gură, în democrație mi se pare un abuz să-l oblige pe soțul mamei să fie tată pentru copilul altuia când mama nu ascunde situația și vrea ca tatăl natural să apară în certificatul de naștere. Cum ar veni, minciuna e la rang de lege!" – este dilema cititoarei noastre, M. I. Femeia spune că deși căsătorită încă, este despărțită în fapt de soțul "din acte" de aproape doi ani de zile. Nu au putut divorța din cauză că, după separare, soțul a dispărut pur și simplu, rudele susținând că ar fi plecat la muncă în străinătate. În prezent, femeia are o relație cu un alt bărbat, al cărui copil urmează să fie adus pe lume peste circa trei luni. De când au aflat că tatăl natural al copilului nu va putea să apară în certificatul de naștere, amândoi sunt disperați: "Suntem dispuși la testul de paternitate, să plătim orice taxă la Starea Civilă, numai să nu apară o mare minciună în certificatul unui copil. Chiar nu se poate face nimic?".

Variațiuni pe aceeași temă

Că viața bate filmul o știm cu toții. De data aceasta, eroina este o tânără din Mangalia, necăsătorită, care urmează să aducă pe lume un copil, însă nu acceptă, nici în ruptul capului, ca numele "nenorocitului cu care a făcut copilul să apară în certificatul de naștere. Nu merită onoarea asta, mi-a întors spatele după ce i-am spus că o să avem un copil. Acum l-au apucat regretele și mă amenință că o să-mi ia copilul, dacă nu-l las să-l recunoască. Mă obligă legea să fac asta dacă nu suntem căsătoriți?".

Soțul mamei, obligatoriu, tată!

Șefa Stării Civile Constanța, Rodica Crăciun, ne-a explicat că în astfel de situații chiar nu mai contează ce cred adevărații părinți. Totul, din cauză că, potrivit legislației în vigoare, tatăl prezumat al copi-lului este soțul mamei. Așadar, mama este obligată de Legea nr. 119 din 1996, actualizată, nu numai să declare copilul, ci în dreptul numelui tatălui să-l treacă pe soțul ei, chiar dacă tatăl biologic este persoana cu care trăiește în concubinaj. Dacă nu dorește asta, pentru a declara copilul, mama va trebui să-l caute pe soțul său și tatăl din căsătorie și să meargă împreună la Judecătoria Constanța, pentru a deschide acțiune de "tăgada paternității". De asemenea, în cadrul aceleiași sentințe, se poate cere instanței recunoașterea copilului de către tatăl natural, dar și încuviințarea purtării numelui: "Apoi, tatăl biologic poate să vină la Starea Civilă cu sentința în mână, pentru a se elibera un nou certificat de naștere pentru copilul său".

Tată - liniuță

Altfel stau lucrurile în cel de-al doilea caz, când părinții copilului nu sunt căsătoriți, situație în care mama este cea care declară co-pilul, iar dacă nu dorește să-l treacă pe tatăl biologic în certificatul de naștere, atunci se va trece tradiționala liniuță. Însă, nimeni nu-l oprește pe tatăl biologic să facă demersuri pentru recunoașterea copilului din afara căsătoriei. Pentru asta, e nevoie de o declarație nota-rială, prin care va recunoaște că el este tatăl pruncului înregistrat de mamă, fără acordul lui. Apoi, cu această declarație, se va deplasa la Starea Civilă: "Însă, noi nu putem să eliberăm un alt certificat de naștere decât dacă tatăl biologic se prezintă împreună cu mama, care trebuie să aibă asupra ei și certificatul de naștere al copilului în original". Șefa Stării Civile ne-a explicat că atâta vreme cât există un certificat de naștere în original în circulație, care își produce toate efectele, până când acesta nu este radiat, evident, cu acordul mamei, nu se poate elibera alt document.

Comentează știrea

admirator
13 iunie 2014
pai daca

tot comunistii ne conduc, cum vreti sa schimbe legile? mai ales asta, unde posibilitatile de santaj sunt nelimitate? toata viata...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Septembrie 2012
Stire din Social : De ce nu se mai căsătoresc constănțenii
Pagina a fost generata in 1.9914 secunde