Care este "gura de oxigen" a asociațiilor de proprietari

968
Care este

Articole de la același autor

Facturile la utilități dau năvală peste asociațiile de proprietari lună de lună, iar dacă nu sunt achitate la termen, dau năvală și penalitățile, plus avertizările că se vor închide robinetele. În aceste condiții, fondul de rulment este ca o "gură de oxigen".

Dintotdeauna, locatarii buni-platnici se plâng că nu mai suportă să fie pe post de "bancă" pentru cei care n-au nicio problemă să adune cifre cu multe zerouri ca datorii la cheltuielile de întreținere. Mulți au ajuns să creadă că atâta timp cât va exista fondul de rulment, numărul restanțierilor va crește. Pe de altă parte, oamenii nu înțeleg de ce trebuie să cotizeze "în continuu" la acest fond, din moment ce nu au niciun leu restanță la cheltuielile comune presupuse de traiul la bloc. Însă, atâta vreme cât facturile la utilități vin pe asociație și nu pentru fiecare locatar în parte, fondul de rulment este cel care permite achitarea la termen a facturilor curente aferente consumurilor din luna precedentă. De aceea, trebuie să fie reîntregit lunar, prin încasarea cotelor de contribuție afișate pe lista de plată a lunii în curs.

"Cred că fondul de rulment trebuie să dispară. Nu e corect ca unii să fie la zi cu plata întreținerii, iar alții să rămână bine mersi cu restanțe. Nu mai vrem să acoperim mai mult la fondul de rulment ca să acoperim ce nu plătesc alții!" (Maria Zidar).

"Dacă e un fond de garanție STAS, de ce nu plătim cu toții aceeași sumă? Scrie undeva cât trebuie să plătească fiecare? Pentru că mie, președintele mi-a zis că plătesc cât a hotărât adunarea și că fondul ăsta e ca o gură de oxigen pentru toate asociațiile. Dar, de ce anul trecut au stabilit 400 de lei la trei camere și anul ăsta 450? O fi și vina mea, că nu am timp de adunările lor!" (H. Dumitra).

"Poate să-mi spună și mie cineva de ce se cotizează continuu la fondul de rulment? Ei spun că e o garanție pentru fiecare, ca să nu plătim penalități. Și-atunci, de ce se duc per total cheltuieli, și nu pe întreținerea mea? Ce invenție mai e și asta?". (E. Suciu).

Contribuție obligatorie

Nici vorbă că fondul de rulment este "o invenție" sau o chestiune facultativă, întrucât acesta este reglementat prin lege, fiind obligatoriu. E adevărat că mai există și asociații care nu acumulează acest fond, ne-a spus Georgeta Ariciuc, probleme de acest gen fiind reclamate și la nivelul Uniunii Asociațiilor de Proprietari. Dincolo de aceste lucruri, în HG nr 1588/2007 se arată clar că fondul de rulment se constituie în scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăți curente, asociația de proprietari fiind însă cea care stabilește cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea lui. Însă, de regulă, fondul de rulment se dimensionează astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale întregului condominiu la nivelul unei luni calendaristice, fiind perceput, într-adevăr, ca o gură de oxigen pentru asociații: "Fondul de rulment ar trebui trecut pe lista de plată la toate asociațiile, e obligatoriu. Facturile la utilități au termen de plată și se știe că nu toți plătesc întreținerea la timp. Din această cauză, dacă nu se plătește, se aplică penalități, care le suportă și bunii platnici, plus că se riscă închiderea robinetelor. Aceștia sunt bani care se rulează lună de lună, dar sunt evidențiați separat, pe fiecare proprietar în parte. Iar în lege scrie că se plătesc facturile asociației, nu ale proprietarilor".

De ce se plătește diferit

Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociație în anul precedent, pentru luna cu cheltuielile cele mai mari. Și cum aceste cheltuieli diferă în funcție de numărul de camere, din această cauză și sumele datorate de locatari nu pot fi aceleași. Cât privește aprobarea unui fond mai mare de la un an la altul, acest lucru se datorează creșterii constante a tarifelor la căldură, apă, gaze, curent electric etc.

"Procedura corectă ar fi ca la adunarea generală de la începutul anului, să se stabilească de comun acord o valoare, să zicem 300 de lei, care să se plătească în rate lunare. Iar aceste contribuții vor apărea pe listele de plată. Cine vrea să plătească odată toată suma, o poate face. Iar cei care pleacă din bloc, își primesc banii din acest fond, nu rămân cadou la asociație!" – a completat G. Ariciuc.

În marea majoritate a blocurilor există restanțieri, iar cota lor din restanțele la facturi este acoperită din fondul de rulment al celorlalți locatari. Din păcate, sunt și situații când acești bani nu ajung nici măcar pentru plata facturilor restante la furnizori. De aceea, ideal ar fi ca toți proprietarii să-și plătească la timp cotele la întreținere. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.525 secunde