Ce este studiul de însorire

1197

Articole de la același autor

"Am cumpărat acum șapte ani un teren cu deschidere de șase metri, ca să fac un depozit. Acum vreau să ridic ceva pe verticală, dar vecinul mi-a spus din start că o să am probleme cu studiul de însorire. Iar dacă n-o să-l obțin, mă dă în judecată. Eu sincer n-am auzit în viața mea de așa ceva, stau la bloc și n-am construit nici măcar un garaj. Este obligatorie hârtia asta, ca să știu dacă cer autorizație? Cu mulțumiri, N. Tiberiu".

Domnule Tiberiu, într-adevăr, după cum ne-a explicat și arh. Oana Nastireanu, studiul de însorire este unul dintre documentele necesare când se construiește ceva. Totul, din cauză că proprietarul trebuie să respecte înălțimea unei clădiri. Înălțime care este dată de regulamentul local de urbanism, regulament postat și pe site-ul primăriei. De asemenea, înălțimea viitoarei clădiri trebuie neapărat să fie specificată și în certificatul de urbanism. Iar dacă se solicită o înălțime mai mare a respectivei construcții, se poate adresa o cerere primăriei în acest sens, pentru a dispune analizarea situației.

Studiul de însorire se face în scopul analizării modului în care umbra unei clădiri afectează iluminatul natural al clădirilor învecinate. Legea prevede că fiecare cameră a clădirilor afectate trebuie să fie luminată direct timp de minim 1,5 ore pe zi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8375 secunde