Medicul de gardă

Ce riscă bolnavii cu diabet de tip 1

186

Articole de la același autor

"Vă rog din suflet ca prin această rubrică să aflu ce complicații dă diabetul de tip 1 și dacă fumatul e permis în boala asta? Cu mulțumiri, Irina". 

Dintre problemele pe care le poate cauza diabetul de tip 1, dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center a enumerate câteva: predispoziții la boli cardiace, renale, la hipertensiune și chiar pierderea vederii. În același timp, persoanele diagnosticate cu diabet zaharat de tip 1 se plâng și de o circulație periferică dificilă. 

Necesitatea tratamentului

Având în vedere aceste riscuri, tratamentul este necesar ca aerul, medicul precizând că dacă nu se urmează o medicație corespunzătoare, pacientului îi pot fi afectați sever nervii, ajungându-se chiar la necesitatea amputării unui membru. În plus, netratată, această formă de diabet poate să ducă, în foarte multe cazuri, la comă diabetică. 

Din fericire, medicina a avansat, în prezent existând scheme terapeutice care ajută bolnavul să evite neplăcerile specificate mai sus. Important este ca el să respecte cu sfințenie tratamentul prescris, dar și regimul recomandat de medic și să nu uite de importanța exercițiilor fizice în astfel de situații. Până la urmă, tot dieta sănătoasă rămâne cheia unui adevărat control al nivelului de zahăr din sânge. Cât privește exercițiile, rolul acestora este de a ajuta la transportul glucozei din sânge către celule. 

Important! La evitarea complicațiilor diabetului este esențial ca bolnavul să renunțe la fumat, dacă are acest viciu și, în același timp, să-și mențină tensiunea arterială și colesterolul în limite normale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 30 Martie 2013
Stire din Cetățenești : Ce riscuri atrage surplusul de calciu
Luni, 03 Decembrie 2012
Stire din Cetățenești : Ce riscă pensionarii
Sâmbătă, 17 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : "Întrerup alăptarea cât iau medicamente?"
Pagina a fost generata in 0.497 secunde