Conserve pentru iarnă

315
Compot de prune. Ingrediente: 5 kg prune, 1 kg zahăr, 3 l apă, 2 cuișoare, o linguriță rasă de scorțișoară. Mod de preparare: Zahărul, apa și mirodeniile nemăcinate se pun într-o oală de șase-opt litri. Când siropul clocotește se adaugă circa un sfert din prunele spălate și curățate de codițe, se amestecă cu lingura în sirop, ca să se înfierbânte toate un minut, apoi, fără să clocotească, se scot cu strecurătoarea și se pun într-o cratiță; când siropul clocotește din nou, se pun alte prune, la fel, până când se termină toată cantitatea. Prunele se așază nepresate în borcane, lăsând un spațiu liber de circa trei centimetri până la gura acestora. Siropul se lasă să se mai răcească, apoi se toarnă uniform peste ele, până la același nivel. Borcanele se leagă, dacă nu avem capace și se sterilizează în apă. Dacă se lucrează corect la legat și sterilizat nu e nevoie de niciun conservant. 





Murături-mozaic. Ingrediente: un amestec de legume sănătoase, nepătate și nelovite, neatinse de brumă și proaspăt culese (castraveți, pătlăgele necoapte, ardei grași lungi și pepeni verzi mici, păstăi de fasole fierte, morcovi tăiați în felii subțiri). Mod de preparare: După sortare și spălare, legumele se așează la murat, ca și castraveții, în bidoane. Pentru a le da un gust mai plăcut și pentru a ajuta la conservarea lor, se adaugă frunze de vișin, de stejar sau de coacăze. De exemplu, la un bidon de 100 litri, cantitatea totală de adaosuri nu trebuie să treacă de 4-5 kg. Acestea se așează pe fundul bidonului și apoi la mijlocul și la suprafața murăturilor. Concentrația saramurii poate fi potrivită cu ajutorul unui ou. După umplerea cu saramură, bidonul trebuie să stea o zi sau două la temperatura de 20 de grade Celsius. Dacă saramura scade, ea trebuie imediat completată, astfel încât vasul să fie în permanență plin. După acrire, murăturile se pun la rece, în pivniță sau într-o loc cu temperatură scăzută. 

Aperitiv de legume

Ingrediente: 3 kg vinete, 3 kg gogoșari, jumătate l ulei, oțet de 9 grade, apă, piper boabe, sare. Mod de preparare: Se curăță vinetele, se spală și se taie în rondele. Se curăță gogoșarii, apoi se taie în cuburi mici. Se prăjesc pe rând legumele cu ulei fierbinte până prind o crustă aurie. Între timp se spală și se opăresc bine borcane mici. La un litru de oțet se adaugă 1,5 litri de apă, zece grame de piper boabe și 75 g sare și se fierbe totul în clocote timp de cinci minute. În fiecare borcan mic se pun, alternativ, straturi de vinete și gogoșari presați, apoi se completează lichidul cu uleiul din sos. Se leagă borcanele cu celofan și se fierb pe baie de aburi 30 de minute.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 09 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Ce să cumperi mai des din supermarket
Marţi, 09 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Conserve pentru iarnă
Marţi, 09 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Calendar
Marţi, 09 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Vinovații fără vină...
Pagina a fost generata in 1.6522 secunde