Cum scriem un pomelnic

1869
Cum scriem un pomelnic - 1327-1351719170.jpg
Preotul-paroh Vasile Vasile, din cadrul Parohiei Sfânta Cuvioasa Parascheva din Năvodari, ne-a explicat că atunci când persoana pomenită nu este prezentă fizic la locul pomenirii, prin rostirea numelui ei, credem că harul și mila lui Dumnezeu se revarsă indiferent de locul unde se află ea la acel moment. Prin pomenire, adică prin rostirea în cadrul unei rugăciuni către Dumnezeu a numelui propriu sau al altor persoane, se dorete împărtășirea harului și atragerea milostivirii lui Dumnezeu pentru cei pomeniți, după cuvântul tâlharului de pe cruce: "Pomenete-mă, Doamne, când vei veni întru împărăia Ta" și al Sfântului Apostol Pavel, care zice: "Rugați-vă unii pentru alții!".


Iată ce trebuie urmărit la completarea unui pomelnic: De reținut că se trec doar numele de botez, fără detalierea problemelor și dorințelor pentru care cerem sprijinul lui Dumnezeu; se scriu numai creștini ortodocși botezați, pentru că harul lui Dumnezeu nu lucrează împotriva voinței libere a necredinciosului; credinciosul trebuie să scrie la ce fel de slujbă dorește să fie pomenit pomelnicul, iar pentru Sfânta Liturghie, pomelnicul trebuie făcut pe două coloane distincte, una pentru vii și una pentru răposați, cu mențiunea "Vii" și "Adormiți"; ordinea înscrierii pe pomelnic este următoarea: preotul care a săvârșit botezul celui care dă pomelnicul; preotul duhovnic; nașii (de la botez și cununie); soț/soție și copii; alte rude și apropiați.

Ce nu este permis la scrierea unui pomelnic: nu se pomenesc persoanele nebotezate, deci nici copiii avortați; nu se pomenesc vrăjitorii, descântătorii, ghicitorii sau cei ce practică magia albă, sinucigașii, ateii, dispăruții despre care nu avem certitudinea morții lor. De asemenea, nu se scriu nume de persoane vii pe pomelnicul celor răposați cu părerea că așa s-ar provoca moartea persoanei respective; nu se cere pedepsirea sau răul vreunei persoane considerate dușman; pe pomelnicul de la Sfântul Maslu nu se trec răposați.

La ce ajută pomelnicul. Dintotdeauna, un loc important în spiritualitatea ortodoxă, atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormiți îl reprezintă citirea pomelnicelor. Atât în rugăciunea particulară, cât și la slujbele divine oficiate în sfânta biserică sau în afara ei, momentul citirii pomelnicelor este considerat unul important și special, căruia i se acordă maximă atenție, atât din partea slujitorilor sfințiți, cât și din partea credincioșilor. Pomenirea se poate face atât de clerici, în cadrul sfintelor slujbe sau în rugăciunea lor particulară, cât și de laici, în rugăciunile personale. Privitor la pomenirea la sfintele slujbe, în practica de zi cu zi a credincioșilor s-au împământenit mai multe feluri de pomenire.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 01 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Joi, 01 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : Remedii anticearcăne
Joi, 01 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : Curier juridic
Joi, 01 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : calendar religios
Joi, 01 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : Cafeaua, ca… medicament!
Pagina a fost generata in 1.5411 secunde