De când s-a pocăit, nu-și mai suportă soțul!

2401
8
De când s-a pocăit, nu-și mai suportă soțul! - fondsapocait2-1394811158.jpg

Articole de la același autor

După ce a trecut la penticostali, o constănțeancă și-a dat soțul afară din casă, pentru că n-a acceptat să se convertească și el la acest cult, iar cazul nu este singular. 


Locatarii blocului, rudele, cunoștințele, au încercat să exploateze toate mijloacele posi-bile de negociere, doar-doar o vor convinge pe femeie să-și reprimească soțul în casa care, legal, îi aparține și lui. Deși susține că este foarte credincioasă, niciun argument nu a reușit să-i înmoaie sufletul. În tot acest răstimp, vecinii și rudele, impresionați de drama prin care trece bărbatul, aflat la venerabila vârstă de 70 de ani, l-au ajutat cu tot ce au putut. 
"Ce credință e aia care te îndeamnă să faci atâta rău? Nu mi-am imaginat că penticostalii pot fi dușmanii propriilor familii! Cum e cu sectele astea? Am mai auzit și de alte cazuri ca acesta!" - ne-a spus unul dintre vecini, în numele tuturor celor care asistă neputincioși la drama bătrânului. 
Având în vedere că de vorbă bună nu se poate, ei întreabă ce portiță legală i-ar permite bătrânului să poată locui din nou în casa lui: "Eu am mai întâlnit pocăiți, erau oameni buni, trăiau simplu, își respectau credința, dar erau toți convertiți. Femeia asta nu trebuie lăsată așa! O fi credința lor altfel, dar legea trebuie să funcționeze pentru orice român. Arhiepiscopia se poate implica? Penticostalii sunt recunoscuți de Biserica Ortodoxă? Ei așa zic…" - sunt dilemele altui vecin. 


Ce spune Arhiepiscopia Tomisului
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Călin Gavrilaș, ne-a explicat că penticostalii reprezintă un cult neoprotestant, recunoscut de statul român, prin Legea Cultelor, ceea ce înseamnă că funcționează legal și pe teritoriul țării noastre. Așadar, ei au dreptul de a se organiza și de a se manifesta pe teritoriul României, dat fiind faptul că, în țara noastră, libertatea religioasă este garantată. 
Cât privește poziția Bisericii Ortodoxe Române, aceasta nu recunoaște cultul. 


Reguli drastice
La penticostali, potrivit Crestin.Ortodox.ro, pentru a trăi împreună, unul dintre parteneri trebuie să renunțe la religia lui, în favoarea celuilalt, întrucât "Cuvântul lui Dumnezeu oprește legarea în căsătorie a unui credincios cu un necredincios (adică nepenticostal)". Așa s-ar putea explica declicul produs în relația dintre cei doi soți, chiar dacă soția s-a convertit la penticostali după mulți ani de mariaj.


Sprijinul Poliției
Dată fiind gravitatea situației, potrivit consilierului juridic Carmen Gigică, bătrânul obligat să părăsească domiciliul ar trebui să-și reclame soția la secția de poliție la care este arondat, pentru acest abuz, astfel încât, ajutat de autorități, să-și reintre în drepturile de proprietar. 


Ce sunt penticostalii
Numele de "penticostali" vine de la cuvântul Pentecosta (Cincizecime). Ei susțin că sunt botezați cu Duh Sfânt și cu foc, daruri primite de către Apostoli la Cincizecime sau la Pogorârea Duhului Sfânt - potrivit Crestin. Ortodox.ro. În 1902, Carol Parham, pastor baptist din Kansas, susținea că asupra lui și a unui grup de 13 persoane s-a pogorat Duhul Sfânt, iar ei au început să vorbească "în limbi". De precizat că Duhul Sfânt este locțiitorul lui Hristos pe pământ, care s-a coborât din cer, de la Tatăl, în ziua Cincizecimii, iar îngerii sunt făpturi duhovnicești fără păcat, create de Dumnezeu și puse în slujba Sa.
Acest cult își are originea în America, iar în România a apărut la începutul secolului XX, prin Pavel Bur, din Arad, plecat în SUA înainte de 1910. Revenit în țară "convertit", cu sprijinul unor maghiari înstăriți, a dat "naștere" acestui cult în Banat și Transilvania, gruparea având aderenți în mai multe județe din țară.
Interzis în 1925. Ministerul Cultelor și Artelor a inclus în rândul sectelor interzise și pe aderenții penticostali în 1925, iar la 23 August 1944, penticostalii au ieșit din ilegalitate, comuniștii declarându-i egali cu Biserica Ortodoxă Română. În 1950, prin Decret, s-a primit recunoașterea juridică sub titulatura: Cultul Penticostal sau "Biserica lui Dumnezeu Apostolică".


Comentează știrea

mihai
19 martie 2014
sectanti

Secta penticostala este o sfidare la adresa poporului romanesc si poarta stampila: "made in U.S.A" Priviti această filmare, oameni au mintea zdruncinată de PENTIcostalism, sunt nebuni în libertate, oricand pot comite infracțiuni fara ca ei sa aiba habar...:))) http://www.youtube.com/watch?v=DeUORkil27Q Devine evident ca update-ul duhului penticostal de serviciu iti cauzeaza Delirium tremens.

Botezatorul
20 martie 2014
sectanti

Mihai o faci pe gauzarul....la voi rozeta e tare larga....fiule!!!

Răspuns la: sectanti
Adăugat de : mihai, 19 martie 2014
Secta penticostala este o sfidare la adresa poporului romanesc si poarta stampila: "made in U.S.A" Priviti această filmare, oameni au mintea...
Sfantu nectarie
20 martie 2014
Ooo

Mama ce cretini si cei ce au scris articolul si cei doi idioti ce au comentat. Habar nu au de nimic. Du te la o biserica penticoatala si apoi vezi ce fel de oameni sunt aia. Am viZitat o astfel de biserica si una baptista. Jos palaria. Se traieste crestinismul nu ca in biserica ortodoxa cat despre Arhiepiscopia Tomisului in frunte cu Prea , Cel Mai, sfintitul ala penal..... Mi ar fi rusine sa ma cheme ortodox. Apropo ..... Sunt un ateu

Ellen Johnson
20 martie 2014
sfantul ateu!

Nu exista Dumnezeu, pana ce ajungi in Iad si atunci ghici ce??? surprize surprize...daca stiam doctrina lui Ellen o respingeam!!!

Răspuns la: Ooo
Adăugat de : Sfantu nectarie, 20 martie 2014
Mama ce cretini si cei ce au scris articolul si cei doi idioti ce au comentat. Habar nu au de nimic. Du te la o biserica penticoatala si apoi vezi ce...
Ellen Johnson
20 martie 2014
sfantul ateu!

Nu exista Dumnezeu, pana ce ajungi in Iad si atunci ghici ce??? surprize surprize...daca stiam doctrina lui Ellen o respingeam!!!

Răspuns la: Ooo
Adăugat de : Sfantu nectarie, 20 martie 2014
Mama ce cretini si cei ce au scris articolul si cei doi idioti ce au comentat. Habar nu au de nimic. Du te la o biserica penticoatala si apoi vezi ce...
Criss
21 martie 2014
Criss

Mai informati-va inainte sa scrieti un articol. Este un site mincinos si atat!!!

Sanyi
26 martie 2014
De când s-a pocăit, nu-și mai suportă soțul!

Doamna sau domnisoara Florica ZDRU, sunteti la inceput de drum? Se vede dupa articol. Inainte de a scrie un articol despre cineva, mai ales despre un cult religios, trebuia sa va documentati si pe urma sa scrieti. Ati intrebat episcopia Tomisului, de ce nu ati intrebat pastorul sau preotul de la biserica penticostala din care face parte femeia respectiva? Sa va spun eu de ce nu? Pentru ca v-ati trezit peste noapte jurnalist, si cum nu ati invatat nicaeri cele mai elementare lucruri de jurnalist, nu ati stiut cum se scrie un articol. Eu nu sut nici constantean si nici penticostal, insa ma enerveaza pana la culme cand vad asemenea articole scrise de niste analfabeti ca si dumneavoastra. Sa va fie rusine pentru tampenia de articol mincinos.

delia
16 aprilie 2015
instigare la ura

biserica penticostala detesta despartirile si certurile asa ca numai inventati minciuni la adresa pocaitilor caci ei traiesc adevarata sfintenie dupa biblie nu criminalii si mincinosii de ortodocsi ...sa va fie rusine

Articole pe aceeași temă

Duminică, 02 Martie 2014
Stire din Eveniment : Prins la volan cu permisul suspendat
Pagina a fost generata in 0.3163 secunde