Polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incendiul care a distrus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15 spre 16 octombrie, mansard ...
Începând de luna aceasta, Arhiepiscopia Tomisului a deschis Biroul de Consiliere și Informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” pentru femeile aflate în dificultate sau risc de avort. Sediul se află la Așezământul „Vasili ...
Departamentul Social Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului a demarat, în ziua de Crăciun, în parohii și mănăstiri o colectă în bani pentru sprijinirea familiilor afectate de incendiul izbucnit în noaptea de 15 spre 16 dec ...
Săptămâna aceasta, în prezenţa IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost finalizată cea de-a doua ediţie a proiectului „Daruri mici din suflet mare”. Organizat de către parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanţa, pr ...
Vineri, 16 iulie 2021, Arhiepiscopia Tomisului invită tinerii la evenimentul „Maica Domnului și Sfântul Paisie, povățuitori duhovnicești ai tinerilor”. Programul este următorul:- de la ora 16.00, la restaurantul „Dorna” ...
Urmare a noilor măsuri luate de către autorități privind limitarea răspândirii coronavirusului COVID-19, unele evenimente anunțate în comunicatul de presă anterior se suspendă, după cum urmează:- Taina Sfântului Maslu pe ...
Sute de persoane s-au strâns în fața Arhiepiscopiei Tomisului pentru a participa astăzi la slujba de Bobotează și pentru a-și lua apa sfințită de la IPS Teodosie. Înalt Prea Sfințitul va ajunge pe faleza Cazinoului într- ...
Un număr de 12 copii din Centrul de plasament "Micul Rotterdam" și de la Complexul de Servicii Comunitare "Orizont" se află, în perioada 17-22 august, într-o tabără în localitatea Dorna Arini (județul Suceava). Plimbarea ...
Biblioteca "Arhiepiscopul Lucian Florea" din cadrul Centrului eparhial "Tomis" găzduiește, astăzi, începând cu ora 11.00, evenimentul de premiere a celei de-a doua etape a proiectului școlar-educațional "România în sărbă ...
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat, week-end-ul acesta, că părintele arhimandrit Paisie Fantaziu s-a stins din viață, la vârsta de 70 de ani. Preotul a lucrat din anul 1969 și până în 1987 ca profesor de istorie, predând ...
Asăzi, în ajunul praznicului Nașterii Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din anul bisericesc, Brâul Maicii Domnului revine la Constanța, împreună cu un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrot ...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a solicitat sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în derularea campaniei de vaccinare împotriva rujeolei. Potrivit adjunctul instituției, medicul epidemiolog Cătălina Z ...
Nu este pentru prima dată când lăcașurile de cult provizorii din municipiul Constanța iscă discuții și reclamații din partea cetățenilor, ajunse pe masa consilierilor locali sau a primarului, ca ...
Sâmbătă, 10 decembrie, ÎPS Teodosie va fi prezent în parohia "Schimbarea la față și Sf. Ioan Rusul" din Ovidiu, binecuvântând o serie de activități cu caracter filantropic. Astfel, la ora 11, se va oferi o masă caldă pen ...
La Sochi, în Rusia, a avut loc festivitatea de premiere a "World Choir Games", competiție la care Arhiepiscopia Tomisului a fost reprezentată de două corale: "Armonia" și "Teodoxa". Ambele au fost înscrise la secțiunile: ...
De șapte ani a devenit o tradiție ca, înainte de praznicul Învierii Domnului, Corala bărbătească ortodoxă "Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului să ofere publicului constănțean Concertul prepascal "În vremea aceea…." ...
"Nu înseamnă că trebuie să înlocuim bisericile de lemn, cu bisericile de zid" Zilele trecute, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" a verificat și amendat mai multe școli și biserici din ...
Mâine, între orele 10-19, la Arhiepis-copia Tomisului se vor desfășura lucrările unui Simpozion național de teologie și filozofie, cu tema "Transcendență și imanență în teologia și filosofia românească recentă".La evenim ...
Pentru că mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au ținut să le întindă o mână de ajutor și celor mai puțin norocoși, în această perioadă. Astfel, luni, 21 decembrie, la ora 11 ...
Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" are nevoie urgentă de reparații capitale. Din cauza mișcărilor de teren, primul așezământ ortodox ridicat în Dobrogea după eliberarea de sub dominația otomană are astăzi ziduri ...
În ajunul prăznuirii hramului catedralei arhiepiscopale, duminică 28 iunie, de la ora 17, în biblioteca "Arhiepiscop Lucian", situată în Palatul arhiepiscopal, va avea loc, lansarea cărții "Chipuri de preoți ai Catedrale ...
În ajunul sărbătorilor de iarnă, bisericile din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului aduc puțină fericire în sufletele celor nevoiași, printr-o serie de activități desfășurate în perioada următoare. Marți, 23 decembrie, de la ...
Chiar și în momentele în care au fost obligați de comunism să se îndepărteze de Biserică, românii nu s-au lepădat de ea și nu au neglijat multe din rânduielile vieții creștinești, printre care se numără și ...
După ce a trecut la penticostali, o constănțeancă și-a dat soțul afară din casă, pentru că n-a acceptat să se convertească și el la acest cult, iar cazul nu este singular. Locatarii blocului, rudele, cunoș ...
În ajunul praznicului Izvorului Tămăduirii, mâine, de la ora 19, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei în biserica mănăstirii Crucea, din localitatea Crucea, mănăstire închinată Izvorului Tămăduirii și Sfintei Cr ...
Unul dintre cele mai dragi lăcașe de cult ale creștinilor ortodocși constănțeni, Biserica Sfântul Mina, situată în parcul Tăbăcărie, și-a închis, ieri, porțile. Printr-un comunicat remis redacției de către ...
Astăzi, începând cu ora 17.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți biserica de lemn cu hramul "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din orașul Medgidia, zona Poienița.
Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos. Cu acest prilej, de la ora 9.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească la Bis ...
În perioada 31 mai - 1 iunie, la Palatul Arhiepiscopal se desfășoară un eveniment deosebit de important nu doar prin tematică, dar și prin calitatea participanților. Este vorba despre simpozionul internațional "Religiile ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord