De ce arată Constanța ca o sorcovă?

1677
4
Pe de o parte, legislația îi obligă pe proprietari să-și întrețină fațadele, iar dacă nu o fac, sunt pasibili de amenzi usturătoare. Pe de alta, nici nu se usucă bine varul de pe imobilele proaspăt renovate și acestea sunt mâzgălite în dușmănie de așa-zișii grafferi. Mai nou, nu scapă de mâzgăleli nici autoturismele.

Poliția confirmă fenomenul și susține că amendează tot ce prinde. Indiscutabil, felul cum arată exteriorul clădirilor, ca și calitatea arhitecturală a acestora își pun amprenta asupra aspectului unui oraș. Or, la ambele capitole, Constanța este deficitară. Sătui să vadă că orașul de care sunt atât de legați se urâțește de la o zi la alta din cauza construcțiilor care nu au nicio legătură cu conservarea caracterului estetic-arhitectural al cadrului urban construit, așa cum prevede legea, dar și a "mâzgălirii de colo până colo a clădirilor", constănțenii cer autorităților să stopeze sorcovizarea Constanței, proces care, la această oră, pare de nestăvilit.

Lipsa de reacție, una dintre cauze

Aproape că nu există zi în care să nu observăm că, peste noapte, o altă clădire a intrat sub tirul așa-zișilor practicanți de grafitti, care ajutați de vopsea și markere permanente și de tupeul fără limite, dar și de un dispreț maxim față de proprietatea altora, mâzgălesc tot ce prind. Deranjați de nesimțirea cu care aceștia sluțesc aproape toate clădirile din oraș, de la centru sau periferie, private și publice, dar și cabine telefonice, garduri, mai nou, în vizorul lor au intrat și autoturismele, interioarele WC-urilor publice etc. etc., cititorii noștri cer autorităților locale să-i pună la punct și să nu invoce, la nesfârșit, că acești indivizi sunt greu de prins în flagrant. Ei admit că fenomenul se datorează nu doar lipsei de reacție a autorităților, ci și a constănțenilor, cei mai mulți părând nepăsători până și față de înscrisurile scabroase de pe zidurilor blocurilor în care ei înșiși locuiesc, considerându-le o reacție primitivă a unor indivizi needucați.

În fața acestei situații, mai mulți cititori ai ziarului nostru au dorit să atragă atenția că fenomenul poate fi stopat dacă se dorește: "Ce fac acești derbedei e un abuz față de proprietatea privată și publică. Dacă pictorii acestor hidoșenii nu vor fi sancționați cu amenzi grase, noi, oamenii care ținem la acestor oraș o să îndurăm la nesfârșit actele de vandalism, cu toate că avem poliție locală, responsabilă de ce se întâmplă în zona lor de control. Sunt de acord, trebuie sprijiniți și de populație!" (Clara Nane). "L-am întrebat pe un sectorist de la Secția I de ce nu-i prind pe mâzgălitorii de ziduri și mi-a sugerat să-i pân-desc eu noaptea și să telefonez la secție. Dacă ți se fură ceva, ne cer la fel, să-i anunțăm. Dar nu e treaba lor să și prevină infracțiunile? Ne-am săturat să se tot plângă că sunt puțini. Și noi suntem mai puțini salariați în schemă, dar nu plecăm acasă până nu ne facem treaba, dar lucrez la patron, nu la stat!" (C. Victor). "Hidos oraș mai avem, clădiri cu arhitectură de toată jena, mai există arhitect șef în Constanța? Plus tot orașul, cap-coadă, mâzgălit. Dacă vor grafitti, să-și verse talentul la ei acasă, nu pe proprietăți străine! Ăștia sunt organizați, se cunosc, iar poliția are metode să-i prindă! Mai merită să tencuim blocurile după reabilitare?" (Ana Dimitriu).

Acțiuni nocturne, în rețea

Cititorul nostru, Gabriel Nistor, sub pretextul că și-ar fi dorit să intre în… gașca lor, a reușit să afle, chiar de la unul dintre așa-zișii grafferi, că pentru a evita filajele oamenilor legii, aceștia acționează după miezul nopții și iau în calcul toate detaliile pentru a nu fi prinși. Având însă în vedere amploarea fenome-nului, este de părere că pentru acești "nesimțiți" e nevoie de amenzi foarte mari, poate și de rețineri la poliție, dar și de obligarea de a curăța întregul oraș de aceste "capodopere hidoase". Din păcate, legislația nu sancționează penal aceste fapte, nefiind considerate infracțiuni, iar persoanele surprinse în flagrant sunt doar amendate. Pentru a fi considerată infracțiune de distrugere și, în consecință, sancționată penal, fapta ar trebui să aducă în stare de neîntrebuințare sau de degradare bunul respectiv, ne-a spus juristul Carmen Gigică. Totuși, proprietarii care se consideră prejudiciați, pot formula acțiuni în pretenții către instanța de judecată.

Pe de altă parte, poliția ne cere s-o anunțăm imediat ce indivizii chinuiți de talent sunt prinși la lucru. Considerați că este suficient pentru ca fenomenul de sorcovizare a orașului să fie stopat?


Comentează știrea

anonim
15 noiembrie 2012
politia doarme

Am asistat si la desene si furturi chiar in plina zi ,dar politia doarme la orice ora din zi si noapte.Dupa un furt a fost vazuta o patrula doar 2 zile ,apoi s-au evaporat.Se stie ca in zona Ciresica,Spitalul Judetean,P-ta Unirii,cinema Republica ,Gara etc hotii sunt liberi sa actioneze atat pe strada ,cat si in mijloacele de transport in comun. ALO , POLITIA TREZITI-VA !!!!

FONDURI NERAMBURSABILE UE
15 noiembrie 2012
FONDURI UE

2013 este anul in care Fondurile NERAMBURSABILE Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Aflii mai multe detalii pe site-ul:wwwfondurieuropenenerambursabile.ro

omu`negru
15 noiembrie 2012
Mda...

D-asta nu traim noi bine, ca avem graff-eri de ne mazgalesc zidurile si betoanele scorojite.

ACAB
15 noiembrie 2012
360

fenomenul in sine nu poate fi oprit , dar poate fi controlat si facuta o organizare pt a face chiar graffiti nu doar vandalism ... si cei de la politie oricum dorm

Articole din aceeași secțiune

Joi, 15 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Joi, 15 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : Apeluri de la cetățeni
Joi, 15 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : Calendar religios
Pagina a fost generata in 3.0533 secunde