De ce nu pot să muncesc cât vreau?

280
2

Articole de la același autor

"Nu înțeleg de ce nu am voie să muncesc cât vreau și cât pot să duc, mai ales dacă am și probleme în familie? De la Personal, ni s-a spus clar că legea spune opt ore pe zi, opt ore lucrăm și punct. Nu există altă cale să muncesc mai mult, fără să mă ia ITM-ul la rost? Aștept lămuriri, cu respect, Tiberiu".

v v v

Pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de opt ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, iar împreună cu orele suplimentare nu poate depăși 48 ore pe săptămână.

Excepții. Totuși, după cum ne-a explicat Mihaela Crivea, specialist în probleme de mun-că, în mod excepțional, această limită poate fi depășită, însă nu-mai cu condiția încadrării într-o medie săptămânală de 48 de ore pe săptămână, calculată pentru un interval de maximum trei luni.

În cazul tinerilor cu vârsta până la 18 ani, durata timpului de muncă este de șase ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână.

Cât privește repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii, aceasta este, de regulă, uniformă, adică de opt ore pe zi timp de cinci zile, cu două zile de repaus. În funcție de specificul firmei sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, dar cu respectarea duratei normale de 40 de ore săptămânal. 

Comentează știrea

ct
1 iunie 2013
rezumat

daca vrei sa muncesti mai mult , sau vrei sa castigi mai mult legea spune clar : doar la negru!!! Cine e franarul tarii? Statul si ogarul de paza ITM-ul...

Pe branci
2 iunie 2013
Multinationalele

Hi, Hi, Hi angajeaza-te la o multinationala si o sa-ti ia-sa pe nas de atata munca, la majoritatea cand stai mai putin de trei ore in plus pe zi fata de cele 8 legale te poti considera fericit!

Articole pe aceeași temă

Joi, 04 Aprilie 2013
Stire din Cetățenești : "La tocmeală, cu patronul?"
Miercuri, 01 Mai 2013
Stire din Economie : Cine mai sărbătorește munca?
Pagina a fost generata in 0.578 secunde