Diplome de vânzare avem! Diplome de vânzare avem!
"Vând Diplome de Bacalaureat Licență Masterat și Doctorat cine e interesat să îmi scrie pe email pentru mai multe detalii contact initial numai prin email [email protected]. Rog seriozitate" – am reprodus unul din nenumăratele anunțuri care invadează internetul de ani de zile. Este o invitație clară la arderea sau comprimarea etapelor de școlarizare adresată celor care n-au nicio problemă să facă rost de o diplomă pe bani, deși sunt agramați sau total străini de domeniul care tocmai le-a atestat pregătirea. Pentru că din rândurile acestor impostori, cel puțin așa îi consideră cititoarea noastră Teodora Pică, fac parte și medici, și profesori, și ingineri, care, prin activitatea lor: "Ar putea nenoroci multă lume, ar putea distruge viitorul acestei țări, mă tot întreb de ce Poliția, Parchetul, Ministerul Educației nu se autosesizează? Măcar pe baza anunțurilor de pe internet ar putea să deschidă anchete serioase, iar tot felul de escroci să nu mai facă, la comandă, diplome de bac, facultate, master, doctorat și ce-o mai fi. Dacă ai bani și pretenții mari, devii licențiat fără să fi călcat în facultate. După mine, escrocheria asta va distruge, ușor-ușor, viitorul țării. Să nu se mai mire nimeni de rezultatele de la bac, atâta vreme cât mulți tineri se bazează că babacul o să aibă grijă să-i cumpere o diplomă, dacă tot sunt de vânzare la liber!".
Peștele, de la cap…
Despre faptul că mulți absolvenți care nu s-au spetit învățând sau chiar persoane care… au sărit anii de școală au reușit să intre în posesia a diverse diplome a curs multă cerneală în presa românească. Ani de zile, cititoarea noastră n-a înțeles cum este posibil ca autoritățile românești să tolereze așa ceva: "Este o afacere de a scoate diploma pe piață pe bani, nimeni n-a intervenit, de aici pleacă toate necazurile, de la acest număr colosal de studenți care nu au nicio valoare, ei săracii nu-și pot lua bacul, dar ajung absolvenți de nu știu ce facultate. Dacă tot se poate, s-au luat diplome pe bandă rulandă. Problema e că pe listă apar și nume grele, plus mulți doctori, ingineri, profesori. Să nu ne mai mirăm de atâtea erori medicale, că nivelul de pregătire în școli e cum e… Parchetul trebuie să intervină, să se termine odată cu joaca asta de-a intelectualii de carton!".
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 23 Februarie 2013
Sâmbătă, 16 Februarie 2013
Miercuri, 06 Februarie 2013
Marţi, 05 Februarie 2013
Vineri, 01 Februarie 2013
Miercuri, 16 Ianuarie 2013
Miercuri, 09 Ianuarie 2013
Miercuri, 09 Ianuarie 2013
Marţi, 08 Ianuarie 2013
Marţi, 11 Decembrie 2012