I s-a pus pata pe educatoare!

Chiar și un copil de numai trei ani poate să treacă printr-o stare de anxietate dacă persoanele din jurul lui nu sunt percepute în termeni pozitivi.

Cu cât copilul este mai mic, cu atât mai puternic este efectul separației de cei dragi. Pe măsură ce el crește, presiunile școlare și sociale (în mod particular, cerința de a intra în rând cu cei de aceeași vârstă) creează stres. Pe lângă aceasta, părinții bine intenționați adaugă fără să-și dea seama stres suplimentar copiilor lor. De exemplu, părinții care au atins o poziție importantă (pe scara profesională sau socială) au pretenții ridicate de la copiii lor. În aceeași măsură, copiii cărora le lipsește o motivare din partea părinților sau a școlii pot sfârși prin a fi frustrați.
"Am o fetiță de trei ani care plânge în fiecare dimineață când trebuie să plece la grădiniță. Recunosc, întotdeauna a fost țâfnoasă, iar noi, părinții, i-am cam suportat mofturile. Este zgârcită în explicații, dar se plânge că, pur și simplu, nu o suportă pe educatoare, că ar fi nu știu cum, nici de unii colegi nu-i prea place. Problema e că educatoarea este un înger de femeie, iubită mult de ceilalți copii, de părinți, știe să-și facă mese-ria. I-am spus ce simte copilul, nu s-a supărat, mi-a apreciat sinceritatea, a început să fie mai apropiată de copilul meu, dar nici așa nu s-a schimbat nimic între timp. Nici restul copiilor din grupă nu mi se par needucați, sunt drăguți, săritori, sociabili. Sunt mama ei, dar îmi dau seama că la fetița mea e hiba. M-am gândit să merg cu ea la un psiholog, dar oricum e prea mică pentru așa ceva. Cum să procedez, ca să fie bine? ". (Teodora V., din Constanța)

Adaptarea la o nouă etapă a vieții
Potrivit psihologului Speranța Băcană, fetița dumneavoastră se află în faza în care trebuie să se adapteze unei noi etape din existența ei și s-ar părea că acest lucru nu îi este pe plac. Or, în acest caz, plânsul este modul în care ea vă spune acest lucru. Este posibil ca un rol să-l aibă și capriciile pe care i le suportați mai ales de când a început școala. Este o etapă grea, poate cea mai grea din "marea aventură" a cunoașterii, când copilul trebuie să se adapteze rapid, să învețe repede ceea ce omenirii i-a luat mult timp să descopere și să dezvolte enigme pe care, în mod cert, nu-i este ușor să le descifreze.

Răbdare și tact
Atunci când plânsul copilului ascunde relații conflictuale cu colegii de clasă, și chiar mai rău, cu propria educatoare, este cazul să analizați mai atent motivele împreună cu educatoarea, să modificați acest lucru, știut fiind că la această vârstă copiii sunt destul de dependenți de ceilalți, influențați și chiar dominați de unii colegi. În cazul acesta, nu este vorba despre o tulburare de adaptare preșcolară, ci doar de un start mai dificil.

Când trebuie duși copiii la psiholog?
Cât mai devreme, fără reticențe sau false așteptări, este părerea Speranței Băcană, care subliniază că psihologul trebuie perceput ca un partener în fascinanta incursiu-ne în lumea psihică a propriei persoane, a celor apropiați și mai ales a copilului dumneavoastră, care trăiește în plan psihologic într-o altă realitate decât cea a copilăriei dumneavoastră. Psihologul este un specialist în științe socio-umane care, trebuie să înțelegeți, este în același timp și parte a familiei sale, fiu, fiică, soră, dar și coleg și prie-ten. Este, în fine, o persoană obișnuită să-și controleze emoțiile și gândurile, altfel decât cei mai mulți dintre noi, iar o întâlnire inițială cu un astfel de specialist nu poate fi decât benefică copilului dumneavoastră, începând chiar cu vârsta de trei ani.
Despre necesitatea evaluării psihologice timpurii a copilului (un subiect foarte amplu), vom reveni într-o ediție viitoare a ziarului nostru.