Medicul de gardă

Legătura dintre proteza dentară și gustul alimentelor

359
Legătura dintre proteza dentară și gustul alimentelor - mediclegaturaproteza-1396361239.jpg

Articole de la același autor

"Am făcut eforturi foarte mari ca să-mi pun o proteză dentară, dar aproape că regret toată cheltuiala, din cauză că nu mă pot acomoda cu ea și nici mâncarea nu mai are gust. E posibil să-mi fi greșit lucrarea? Pot să fac plângere pentru malpraxis?" – întreabă o cititoare.
v v v
În general, în perioada de început a purtării protezei dentare, este posibil ca gustul față de anumite alimente să fie influențat negativ. Potrivit medicului stomatolog Loredana Stănică, în niciun caz această senzație de disconfort nu poate fi pusă pe seama calității necorespunzătoare a lucrării dentare, fiind vorba despre o neplăcere trecătoare. Pentru a depăși mai ușor această perioadă, proaspătul purtător de proteză ar trebui să consume alimente calde.
Masticație corectă. Probleme neplăcute pot să apară și din cauza unei masticații superficiale. De aceea, medicul recomandă ca alimentele să fie porționate în bucăți cât mai mici, masticația să fie completă, fie și cu riscul ca servitul mesei să dureze și de cinci ori mai mult decât în mod obișnuit.
Evitarea unor alimente. De asemenea, în primele zile după definitivarea protezei dentare, nu ar trebui să fie incluse în meniu alimente care se lipesc de dinți, precum preparatele din cocă moale, halvița etc., întrucât există riscul să deplaseze proteza. 
Important! Nu este bine ca, în timpul mesei, din cauza disconfortului resimțit, să fie scoasă proteza, pentru a o repune pe poziție după servirea mesei. În schimb, pacienții pot suge bomboane de tipul dropsurilor plate și tari. Un lucru este însă cert, cu puțină răbdare, medicul susține că aceste stări de disconfort vor dispărea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 23 Decembrie 2013
Stire din Social : Cât ne costă masa de Crăciun
Pagina a fost generata in 0.4142 secunde