Ca să fie sigură că băiețelul primește pensia alimentară corectă

Lună de lună este "cu ochii" pe veniturile fostului soț

2720
Lună de lună este
Una dintre principalele responsabilități ale tatălui (în situații mai rare și ale mamei) după pronunțarea divorțului este plata pensiei de întreținere care să asigure bunăstarea copiilor rezultați din respectiva căsătorie. Asta pentru că indiferent cărui părinte încredințează instanța copilul spre creștere și educare, responsabilitatea revine amândurora.

Această obligație financiară se stabilește de către instanța de judecată sub forma unei sume fixe, datorate lunar, sau sub forma unei cote procentuale din salariul lunar al părintelui căruia îi revine obligația de întreținere.
V. Mira (36 ani) știe din proprie experiență că atunci când un cuplu se desparte se face prea mult scandal "și toate rufele murdare ies la iveală când foștii soți își aruncă în față cele mai urâte vorbe. Nu mi-am dorit divorțul, dar soțul meu este o fire cam aiurită, așa că am hotărât să ne despărțim de comun acord. Tot de comun acord am stabilit ca amân-doi să cheltuim atâția bani încât copilului nostru, un băiețel de aproape șase ani, să nu-i lipsească nimic. Nu ni se pare că e un capăt de țară să facem puțin efort să ne purtăm civilizat măcar în fața copilului, care oricum nu prea înțelege de ce e plimbat de la unul la altul. Dar asta e situația, m-am împăcat cu ideea!".
"Învoiala reciprocă" nu a ținut însă decât doi ani și șapte luni, perioadă în care femeia ne-a spus că fostul ei soț s-a comportat ca un tată iresproșabil, mai mult, ea însăși simțindu-se răsfățată de tatăl copilului său.
Problemele au început să apară după ce bărbatul și-a refăcut viața. Cum contribuția financiară lunară era în scădere de la o lună la alta, femeia a cerut în instanță obligarea fostului soț la pensie de întreținere față de copilul minor: "Instanța i-a fixat copilului, în vara trecută, o pensie de 667 lei pe lună, pe care a plătit-o la timp. Un coleg de muncă al fostului meu soț mi-a spus că la ei la firmă se dau prime la trei luni, al treispre-zecelea salariu, tot felul de compensații, și că ar fi bine să cer pentru copil o pensie mai mare, că el cheltuie banii cu actuala soție pe deplasări la munte și ieșiri la cârciumi. L-am înscris la meditații la engleză și germană și l-am rugat să plătim pe din două, dar nici nu vrea să audă, mi-a spus că nu-și mai permite, că acum e însurat și are alte cheltuieli. Mai rău e că mă acuză că nu chivernisesc banii copilului și că eu, de fapt, cer pensie pentru mine și că am uitat că a fost înțelegător și cu partajul.
Aș vrea să știu dacă legea spune să i se oprească pentru pensie alimentară și din alte venituri în afară de salariu, cum ar fi prime și al treisprezecelea salariu? Sincer, eu am obosit să tot fiu cu ochii pe leafa lui! Vă mulțumesc din suflet și vă doresc un An Nou plin de sănătate și bucurii!".
v v v
Potrivit Codului Familiei, pensia de întreținere se plătește din… mijloacele debitorului, acestea reprezentând veniturile din muncă cu caracter periodic și continuu și alte sume care se plătesc în temeiul raporturilor de muncă și au caracter de continuitate. Așadar, consilierul juridic Carmen Gigică precizează că se pot reține în contul pensiei de întreținere procentele corespunzătoare și din cele două venituri suplimentare, respectiv prima și al treisprezecelea salariu.
De reținut că la calcularea cuantumului pensiei de întreținere nu se iau în considerare decât veniturile obținute, nu și cele întâmplătoare, cum ar fi, de exemplu, cele pentru ore suplimentare, indemnizațiile de deplasare, de transferare, de concediere, salariile compensatorii pentru disponibilizare. Totuși, specialistul atrage atenția că este bine ca hotărârea judecătorească să menționeze procentul și nu o sumă fixă, pentru a evita situații de genul celor reclamate mai sus.
Indiferent de situație, însă, ambii părinți trebuie să înțeleagă că pensia de întreținere este un drept al copilului, nu al părintelui care îl crește. Drept urmare, acest drept nu trebuie inclus în eventualele negocieri privind partajul bunurilor comune.
Totuși, în funcție de creșterea veniturilor părintelui obligat la plata pensiei de întreținere pentru minor, cuantumul acesteia se poate majora printr-o hotărâre a instanței. Acțiunea se depune la Judecătorie, elementul principal fiind dat de dovedirea creșterii veniturilor celuilalt părinte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3622 secunde