Virozele respiratorii nu se tratează cu antibiotice

1600
Virozele respiratorii nu se tratează cu antibiotice - 34e23662528a8f9f69939e1224145be1.jpg
Îi curge nasul, are și un pic de temperatură, tușește câte puțin, dar se joacă în continuare fără vreo grijă. Sunt primele semne ale unei răceli simple, de sezon și nu trebuie să vă panicați. Virozele respiratorii sunt obișnuite în perioada rece a anului și, de regulă, trec destul de ușor, fără o medicație prea complicată.

Răceala este o infecție minoră a nasului și a gâtului, ce poate fi determinată de mai mult de 250 de tipuri de virusuri, dintre care rinovirusurile sunt cele mai obișnuite. Virozele respiratorii durează, de obicei, o săptămână. Copiii au în medie șase-opt episoade pe an, sezonul durând din septembrie, până în martie.
"În perioada aceasta, îmbolnăvi-rile și răcelile, mai ales cele din colectivitate, sunt întotdeauna virale. În cazul în care într-o grupă sau clasă de elevi, unui singur copil îi curge nasul, tușește și după vreo două zile mai apar încă unul-doi, este clar că este vorba de viroză și atunci trebuie luate imediat măsuri epidemiologice. Copiii bolnavi trebuie izolați rapid pentru a preveni răspândirea virușilor", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Corneliu Neagoe, medic pediatru.

Interzis și la aspirină
Pe lângă rinoree (îi curge nasul), copilul poate strănuta destul de des, tușește, dar nu foarte puter-nic, poate semnala o ușoară durere în gât și reducerea simțului gustativ și olfactiv. "Din păcate, virozele respiratorii sunt tratate deseori greșit, cu antibiotice, pe care medicii le prescriu mai ales la presiu-nea părinților. În mod normal, tratamentul este simptomatic, cu antipiretice, hidratare intensă și repaus la pat una-două zile. Complicațiile sunt destul de rare și apar mai ales la copiii cu o imunitate mai scăzută. De obicei este vorba despre otită, pe care o poate face fără implicare bacteriană, dar destul de rar", a mai precizat dr. Corneliu Neagoe. Așadar, antibioticele sunt ineficiente împotriva răcelii. Acestea trebuie folosite numai când sunt semne clare de infecție bacteriană, cum ar fi tusea persistentă cu expectorație mucoasă.
La copiii mici, care nu pot sufla nasul, pentru a fluidifica mucusul se folosesc picături nazale cu apă salină, care pot fi achiziționate de la farmacie. La un minut de la administrarea picăturilor, se aspiră ușor secrețiile nazale cu o pompă de aspirație din cauciuc. Copilul cu gripă, răceală, varicelă nu va primi aspirină sau altă formă a acesteia din grupa salicilaților fără acordul medicului. Aspirina sau alți salicilați administrați la copiii cu simptomatologie de gripă, răceală sau varicelă poate determina o afecțiune rară, dar uneori fatală, numită sindromul Reye. În locul acestora se poate administra acetaminofen.

Regulile de igienă te păstrează sănătos
Răceala este greu de prevenit, dar există câteva metode de a o "păcăli", prin evitarea contactului cu persoanele bolnave, spălarea mâinilor după contactul cu o persoană bolnavă, reținerea copiilor acasă în perioada când sunt bolnavi, pentru a evita răspândirea virusului. De asemenea, copilul trebuie învățat să-și acopere gura și nasul când tușește sau strănută și să nu-și atingă ochii, nasul sau gura: germenii sunt răspândiți când o persoană atinge un obiect contaminat cu germeni și apoi își atinge ochii, nasul sau gura.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2809 secunde