Propuneri de la cititori

Tramvai pentru copii, decorat în spiritul sărbătorilor

1178
Tramvai pentru copii, decorat în spiritul sărbătorilor - 0fe9778ec4c6d663ddce3f7915464942.jpg
Municipalitatea constănțeană a decis, fără a avea și consimțământul constănțenilor, să scoată tramvaiele din circulație, desființând, între timp, șinele de rulare. După modelul altor orașe din țară, pe șinele care… au scăpat cu viață, o constănțeancă propune edililor să pună în circulație "un tramvai al copiilor".

Cititoarea noastră este de părere că prin activarea unei linii speciale de tramvai, Primăria, dar și alte instituții din oraș, vor avea ocazia să le ofere micuților călători, într-un cadru de basm, cadouri și tot felul de surprize. Iar dacă acest lucru, tehnic, nu mai este posibil, în locul unui tramvai să fie amenajat un alt mijloc de transport dedicat în exclusivitate copiilor, care să circule, de exemplu, în stațiunea Mamaia.
"Nu vă închipuiți ce bucurie am avut când s-au introdus tramvaiele la Constanța, cât mi-am plimbat fiul și apoi nepotul cu... geageaul, cum spunea cel mic atunci când abia vorbea. Îmi este greu, extrem de greu să-i iert pe cei care au asfaltat și tot au asfaltat, în detrimentul spațiilor verzi. La radio, i-am ascultat pe olandezi cum au făcut această greșeală în anii ’50. Asfaltau într-o nebunie tot. Acum, după 50 de ani, sparg asfaltul și pun pământ, plantează... e o nebunie la ei pentru a scoate pământul din cămașa de forță a asfaltului. Nimeni nu poate să-și închipuie ce a fost în inima mea când s-au scos tramvaiele din Constanța. Spre faleză sunt încă șinele și eu tot sper că se va pune măcar un vagon de tramvai pentru copii, decorat în spiritul sărbătorilor de peste an. Am ascultat la Radioactualități un reporter care spunea că la Ploiești circulă un tramvai pentru sărbători – Moș Nicolae, Crăciun, Anul Nou" – ne-a spus Maria Elisabeta Niculescu, din Constanța.
După acest model, cititoarea noastră propune municipalității ca pe tronsonul unde șina de rulare a tramvaiului nu a fost dezafectată, să introducă în circulație un tramvai… festiv, pavoazat cu toate elementele specifice sărbătorilor care se apropie: "picturi cu personaje din desene animate, muzică de Crăciun, televizoare, cadouri oferite de instituțiile care doresc să bucure copiii, să fie o atmosferă de basm, care i-ar bucura enorm pe copii, iar Primăria și-ar mai spăla din păcatele desființării aproape în întregime a spațiilor verzi și a parcurilor din Constanța".
Iar dacă, totuși, această propunere nu ar putea fi transpusă în practică, ar fi binevenit orice alt mijloc de transport, cu condiția ca el să fie dedicat în exclusivitate copiilor și care să circule într-o zonă potrivită, stațiunea Mamaia putând fi una dintre ele.

Trenuleț în Parcul Tăbăcărie
M. E. Niculescu are un nepoțel care citește în tot felul de cărți despre mijloacele de distracție ale copiilor de vârsta lui din alte țări și își întreabă bunica de ce în alte locuri copiii se pot plimba cu trenulețul, iar în Constanța, nu? "Trebuia să se inițieze un referendum pentru tramvaie, pentru că nu mi se pare normal cum cineva poate hotărî în detrimentul nostru. Știți că în proiectul inițial, faleza avea trei trepte și pe una urma să circule tramvaiul litoralului, de la Vama Veche până în plaja de nord? A doua treaptă era pentru autoturisme, iar a treia pentru pietoni. Asta era șoseaua de coastă pe care o trâmbițează… școliții de astăzi: șosea în trei trepte! Și Țara Piticilor aparține unui proiect de dinainte de 1989, în urma vizitei unui director local în SUA. Sunt multe de povestit, generația mea le știe din studii peste studii!".

"Puterile industriei tramvaiului"
Mihai Andrei (36 ani), din Constanța, a aflat dintr-un prestigios ziar american că guvernul SUA se străduiește să sprijine un program de extindere a infrastructurii pentru a contrabalansa recesiunea accentuată, industria tramvaielor putând reprezenta unul dintre elementele cheie pentru revitalizarea economiei americane și pentru îmbunătățirea eficienței energetice a țării: "Eu nu sunt inginer de profesie, dar mă gândeam așa, în supărarea mea pe marea poluare, dar și pe traficul din Constanța, că era mai bine cu tramvaiele. Nu-mi aduc aminte să se fi făcut vreo dezbatere publică atunci când s-a hotărât desființarea lor, ceea ce nu mi se pare deloc în regulă. Poate că ăsta a fost și motivul pentru care s-au tot vehiculat anumite interese ale primarului în afacerea autobuzelor, care din punctul meu de vedere sunt o catastrofă. Vă spun și pentru ce: nu sunt spațioase, oamenii se înghesuie ca sardelele mai ales la orele de vârf, iar în condițiile în care se descoperă tot mai multe virusuri, eu cred că autobuzele sunt primele focare de contaminare cu tot felul de afecțiuni. Mergeți mai ales în această perioadă să vedeți la ce concurs de strănuturi și accese de tuse participăm! Oare în Constanța s-ar putea construi vreodată o linie de metrou, ca să mai scăpăm de aglomerația asta supraterană și de poluare?".

"Orașele verzi" - privilegiul altora!
Din ce în ce mai nemulțumit de asaltul… asfaltului asupra orașului nostru, M. Andrei a simțit nevoia să arate cu degetul spre edilii constănțeni, care ar fi trebuit să știe că există orașe din țară ("precum Oradea") care au proiecte-pilot pentru introducerea gazonului până și între șinele de tramvai, astfel încât traversele cu pietriș să fie acoperite de iarbă. Pe când, la noi, "până și din ultima palmă de pământ" răsar betoane, în disprețul constănțenilor!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6852 secunde