Meniul zilei

299
Meniul zilei - rosii-1338300547.jpg
Roșii umplute a la grec

Ingrediente: 6 roșii mari, 300 grame carne de vită tocată, o ceapă, 5 linguri ulei de măsline, 100 ml vin alb sec, o foaie de dafin, 3 cuișoare, o legătură de pătrunjel, sare, piper. Preparare: Tăiați capacul (adânc) roșiilor și extrageți miezul cu o linguriță, cu grijă să nu le rupeți. Puneți miezul roșiilor deoparte. Presărați interiorul roșiilor cu puțină sare și lăsați-le cu gura în jos pentru a se scurge de excesul de suc. Încingeți cuptorul la 200 de grade Celsius. Până se scurg roșiile, curățați ceapa și tocați-o mărunt. Încingeți uleiul într-o cratiță. Adăugați ceapa și căliți-o la foc mic. Adăugați carnea tocată și rumeniți-o amestecând constant. Adăugați vinul, miezul roșiilor tocat, foaia de dafin, cuișoarele, sare și piper. Fierbeți amestecul la foc mediu, amestecând din când în când, până scade și se leagă. Umpleți roșiile cu amestecul de carne. Ungeți o formă termorezistentă cu puțin ulei, așezați roșiile umplute în ea și introduceți-o la cuptor pentru aproximativ 10 minute. Scoateți roșiile de la cuptor și decorați-le cu pătrunjel. Roșiile umplute se sevesc imediat ce au fost scoase din cuptor, ca aperitiv. În mod tradițional, înainte de a introduce roșiile la cuptor, pe fiecare dintre ele se adaugă câte o lingură de sos Bechamel. Înainte de a umple roșiile, scoateți cuișoarele și foaia de dafin din amestecul de carne.

Rețetă pe bază de pește

Ingrediente: 1 kg pește, 2 morcovi, 2 vinete, 2 dovlecei mici, 2 ardei grași, o mână de fasole verde, jumătate țelină, 2 cepe, 7-8 roșii, o ceșcuță vin alb, 2 rămurele cimbru, o legătură pătrunjel. Mod de preparare: Cureți pește foarte bine, îl speli, îl presari cu sare și, dacă e o bucată de la burtă, îi pui cimbru în interior. Dacă ai bucăți din zona cozii, mărunțești cimbrul și-l presari peste pește. Cureți întâi ceapa, o tai mărunt și o pui la înăbușit în ulei. Când s-a aurit o scoți și, în aceeași tigaie pui să se călească morcovii, dovleceii și vinetele tăiate toate rondele. Adaugi și fasolea curățată și ruptă în bucăți mici, ardeii tăiați bețișoare și lași totul pe foc 20 de minute. Ungi cu ulei un vas, așezi un pat de legume, apoi pește și acoperi cu restul de legume. Acoperi totul cu rondele de roșii, pui și vinul și dai la cuptor penztru 20 de minute. Se servește presărat cu pătrunjel tăiat fin.

Arici de ciocolată

Ingrediente: o felie blat de tort, nucă măcinată, 50 g unt, biscuiți dați pe răzătoare, o lingură ciocolată topită, esență de rom, vanilie (în funcție de preferință), câteva stafide, ciocolată topită pentru ornat, fulgi de ciocolată. Mod de preparare: Blatul de tort se fărâmițează și se amestecă cu untul, nuca, biscuiții și esența de rom, frământându-se bine. Compoziția trebuie să fie destul de consistentă, pentru a putea fi modelată. Se formează mici biluțe, care se dau prin ciocolată și fulgi de ciocolată, iar pe post de… ochișori se pun două mărgeluțe comestibile. Se lasă la frigider ca să se întărească. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Aprilie 2012
Stire din Cetățenești : Meniul zilei
Sâmbătă, 26 Mai 2012
Stire din Sănătate : Rețete pentru pici
Sâmbătă, 05 Mai 2012
Stire din Diverse : Supa  de cartofi dulci cu praz
Sâmbătă, 07 Aprilie 2012
Stire din Diverse : Rețete pentru pici
Sâmbătă, 24 Martie 2012
Stire din Diverse : Rețete pentru pici
Pagina a fost generata in 1.7386 secunde