Taxele locale, etern controversate!

"Mi s-a furat tot ce se putea, iar primăria mă somează cu taxa de pază!"

970
1

Articole de la același autor

Oamenii se plâng, de ani de zile, că plătesc o grămadă de taxe pentru servicii de care, în realitate, nu beneficiază, deși legea impune contraprestațiile respective.

Că sunt multe, că sunt puține, taxele nu sunt văzute cu ochi buni de contribuabili, cu atât mai mult de cei care susțin că le plătesc pentru servicii de care nu beneficiază. Pe de altă parte, la ce foame de bani au primăriile, taxele și impozitele locale vin ca o gură de oxigen, mai ales că au liber de la Guvern să majoreze nelimitat impozitele pe terenuri, case, mașini. Nu e de mirare de ce funcționarii primăriilor colectează cu atâta sârg impozitele și taxele datorate de cetățeni, iar pe restanțieri îi încarcă și cu penalitățile de rigoare. Mulți cetățeni se plâng însă că "taxarea se face la grămadă, fără să se țină cont de situațiile mai speciale și de faptul că, în realitate, nu se execută și serviciile pentru care se cer atâția bani". Iar această nemulțumire pornește de la faptul că, spre deosebire de impozite, care nu presupun existența unei contraprestații, potrivit legii, taxele sunt plăți efectuate de persoane fizice și juridice pentru serviciile specifice de care beneficiază din partea anumitor instituții sau autorități publice. Așa se explică de ce oamenii, "cocoșați", de la an la an, cu mai multe biruri, sunt teribil de iritați când constată că le plătesc degeaba.

Cerc vicios

Asupra unui asemenea "principiu incorect", care nu pune semnul egalității între taxe și contraprestații, cititorii ziarului nostru au atras atenția în nenumărate rânduri. Astăzi, ne vom referi la situația semnalată de Maria Vasile, al cărei domiciliu stabil este în orașul Mangalia. Femeia spune că este și moștenitoarea de drept a unei locuințe cu două camere din chirpici, cu terenul aferent, în comuna 23 August și că n-a avut nicio problemă să plătească, an de an, impozitul pe casă și teren. În schimb, nu înțelege de ce trebuie să suporte și biruri pentru care primăria nu i-ar oferi nimic… la schimb: "Eu lupt pentru un principiu, plătești cât ți se cere, dar să ți ofere cât spune legea. Poate că e o modă să fie cât mai multe taxe pe umerii cetățeanului, de ce n-ar fi o modă ca serviciile să fie și reale, nu numai pe hârtie? E adevărat că am moștenit o casă cu două camere din chirpici și cu un beci alăturat, însă după decesul părinților noi n-am locuit niciodată acolo, nici acum nu locuiește nimeni, am scos-o la vânzare. Nu știu de ce ne pune Primăria 23 August să plătim taxă pentru pază și gunoi. Culmea e că ni se cere și taxă de pază, dar ni s-a furat tot ce s-a putut fura, dacă vă puteți închipui, printre altele, ne-au furat grilajele din fier cu uși cu tot de la beci, capacul de la căminul de apă, plita de fontă din casă și multe altele, inclusiv poarta de la intrare din metal. Și acum, suntem somați să plătim paza, plus penalitățile! Nu suntem absurzi, dar e ca și când plătești o pâine, dar vânzătoarea nu vrea să ți-o dea și tot așa…! Am dus la primărie acte medicale, dar tot sunt somată să plătesc! Îmi plătește mie primăria tot ce s-a furat din casă și din curte?".

"Avem cele mai puține taxe din județ!"

În replică, primarul comunei 23 August, Mugur Viorel Mitrana, susține că, în timp ce unele primării au și câte 20 de taxe, la nivelul acestei primării se plătesc cele mai puține taxe de prestări servicii din județul Constanța, mai exact, două la număr. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, acestea sunt taxa pentru gunoi - în valoare de 100 de lei de familie pe an și taxa pentru pază - în cuantum de 75 de lei de familie pe an. Referitor la contribuția pentru gunoi, în afară de prestarea serviciilor pentru fiecare gospodărie în parte, există și câte un container pe fiecare sector al comunei, unde se colectează resturile din grădini, moluz etc. "Noi nu avem cum să urmărim cine duce gunoiul și cine nu, cine vine și pleacă din localitate, de aceea am și stabilit o taxă fixă pe fiecare familie, de la care nu facem derogare, în afara cazurilor sociale și a celor foarte bolnavi, pe care îi susținem din alte fonduri ale primăriei. Plus că toți au grădini, chiar dacă nu stau aici, tot le curăță și produc gunoi, nu? Iar în comună avem canale de curățat, spații verzi, parcuri…".

În ceea ce privește taxa de pază, dacă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 333 din 2009, fiecare familie veghea, prin rotație, asupra securității localității, după ce paza a trecut în subordinea Poliției locale, fiecare familie are de plătit 75 de lei pe an. Iar cei care nu plătesc, suportă penalitățile, calculate în funcție de lunile cu restanțe.

Solicitare la primărie

Primarul comunei 23 August recomandă celor care consideră că au argumente pentru a fi scutiți de o anume taxă, să depună o solicitare în acest sens la Consiliul Local, pentru a fi analizată: "Se pot acorda scutiri și celor foarte bolnavi, dar nu primarul dă aceste scutiri! Consiliul Local ia hotărâri!".

Comentează știrea

ionel
21 mai 2014
Nemulțumire

Taxa de pază este un abuz din punctul meu de vedere. Paza în 23 August și în satele care aparțin acestei comune este asigurată, chipurile de Poliția Locală. Nu este firmă domnule primar.Cine face verificarea la poliția locală dacă fac paza. Ei nu fac pază în sate, știți și dumneavoatră cât se fură îm sate, hoții nu sunt prinși că poliția locală nu este de găsit, Asta o știți și dumneavoastră, aceasta taxă este si mare și nejustificată. Domnule primar poliția locală este plătită din bani publici la fel ca și funcționarii publici.Poate ne spuneți de la ce Primării v-ați inspirat cu această Hotărâre de Consiliu să fie plătită paza. Unde se duc acei bani încasați de la oameni pe pază?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8918 secunde