Misterioasa boală care impresionează

546
Misterioasa boală care impresionează - 10octmisterioasaboala-1349898696.jpg
În ziarul nostru din trei septembrie a.c. a apărut articolul intitulat "Misterioasa boală care lovește năprasnic".


Relatam atunci situația dramatică a unui tânăr în vârstă de 32 de ani, Bogdan Arhip, din Constanța, a cărui stare de sănătate a început să se deterioreze încă din anul 2009. Cu toate că a fost supus multor investigații, abia în acest an a aflat că ar putea suferi de scleroză laterală amiotrofică (SLA), o boală care lovește cumplit. Dincolo de incertitudinea diagnosticului, un lucru este cert: tânărul este imobilizat într-un scaun cu rotile, a fost nevoit să întrerupă cursurile Facultății de navigație, fiind dependent de părinți, care îi acordă îngrijirea de care are atâta nevoie. Tinerețea rămâne însă un imbold pentru a spera că i se va oferi și lui, aidoma altor tineri aflați în suferință, o șansă de tratament mai complex, de care atârnă propriul destin. "Sunt obligat să-mi mențin moralul pe linia de plutire, de aceea am încercat să fac ce îmi permite sănătatea. Iar cursurile de Art Director pe care le-am urmat, în care am învățat să lucrez cu PhotoShop, program pe care îl stăpânesc destul de bine, mă ajută să sper", ne-a spus Bogdan Arhip, care conștientizează că fără sprijinul autorităților, dar și al semenilor, cu care și-ar dori să socializeze, nu-i va fi deloc bine.

"Românii au suflet!"

Că speranțele nu mor niciodată, iar românii au suflet, o dovedește și mesajul transmis de cititorul nostru, care s-a prezentat Cornel: "Ar fi bine să încerce și niște tratamente balneare. Și acupunctura e foarte bună. Este în București dr. Răzvan Ionescu, specializat în China, care are și contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Mai este și Centrul de Acupunctură și homeopatie București, pe șoseaua Panduri. Ar fi bine să ia legătura ei, datele pot fi găsite și pe internet, pe Google". 

Cine dorește să-l încurajeze pe Bogdan, o poate face la următoarea adresă: [email protected].



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Septembrie 2012
Stire din Sănătate : Ura este o boală. Iată cum te poți trata!
Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Care sunt bolile incompatibile cu șofatul
Sâmbătă, 08 Septembrie 2012
Stire din Sănătate : Care  sunt valorile normale ale colesterolului?
Pagina a fost generata in 1.217 secunde