Moștenește averea cel care a suportat înmormântarea și datoriile defunctului?

4553
Moștenește averea cel care a suportat înmormântarea și datoriile defunctului? - 24febfond-1330102902.jpg

Articole de la același autor

După decesul unei persoane, bunurile acumulate de aceasta se împart, conform legii, moștenitorilor legali sau/și  testamentari, în cazul în care aceștia din urmă există. Astfel, moștenirea legală nu o exclude pe cea testamentară, dimpotrivă, se completează. Sunt de notorietate convulsiile dintre moștenitori, majoritatea din cauza necunoașterii legii, dar și a excesului de zel dovedit în diverse situații.

Indiscutabil, momentul pierderii unei persoane dragi este încărcat de emoție. Așa cum este normal, rubedeniile se înghesuie să dea o mână de ajutor, căci tradiția românească este încărcată de tot felul de obligații creștinești la acest capitol. Unii o fac dezinteresat, pentru că așa simt, alții, în schimb, încearcă să profite de "naivitatea" celor cu drept de moștenire, în speranța că vor obține un procent mai mare din masa succesorală sau chiar toată averea. La asemenea lucruri se referă Mara Vreascu, al cărei frate (adoptat de părinții săi naturali de la vârsta de doi ani), sub pretextul că numai el a suportat cheltuielile de înmormântare și pen-tru toate pomenile creștinești ulterioare, a plătit impozitele și taxele datorate de defunct, îi cere, fie să renunțe la moștenire, fie să-i cedeze lui o cotă mai mare: "Fratele meu are o firmă care îi merge bine, m-a ajutat tot timpul și îi sunt recunoscătoare pentru asta. L-a ajutat și pe tata, cu doctori, tratament… De înmor-mântare s-a ocupat numai el, toate pomenile le-a făcut la restaurant, pe bani grei, a văzut toată lumea".

Dezbaterea succesiunii, în stand-by

Femeia susține că, la momentul decesului tatălui său, a primit asigurări din partea fratelui că tot el se va ocupa și de formalitățile de succesiune, ceea ce nu s-a întâm-plat. Când a deschis acest subiect, fratele său a schimbat registrul: "Dacă vroiai moștenire, cine te-a oprit să te duci până acum la notar? Te-ai trezit după trei ani! Cât am cheltuit eu până acum depășește averea lui tata, nu știu ce mai vrei! Plus că acum costă foarte mult, ai tu bani? Sau o să plătesc tot eu, ca prostu’!".

Data deschiderii moștenirii

Într-adevăr, la data decesului, moștenitorii legali trebuie să opteze pentru acceptarea sau nu a moștenirii, în caz contrar, moștenitorul care nu a acceptat succesiunea va pierde calitatea de moștenitor, fiind considerat străin de moștenire, ne-a explicat consilierul juridic Carmen Gigică. Această acceptare poate fi expresă, la notar, sau tacită, prin gesturi și acțiuni concludente, din care să reiasă că a acceptat succesiunea (de exemplu, renovarea imobilului, plata taxelelor și a impozitelor, înstrăinarea unor bunuri succesorale mobile, anterior dez-baterii moștenirii etc). Totuși, pentru că legea nu arată expres modalitățile de acceptare tacită a succesiunii, lăsând aceste fapte și gesturi la interpretarea judecătorului, date fiind neînțelegerile, succe-siunea poate fi dezbătută în instanță.

Cheltuielile de înmormântare, în pasivul succesoral

Referitor la cheltuielile de înmormântare și cele privind parastasele pentru pomenirea memoriei de-functului, la diferite intervale de timp, după data înmormântării, conform obiceiurilor creștinești, acestea se înscriu în pasivul succesoral, care va fi suportat de toți moșteni-torii, raportat la cotele din moștenire ce li se cuvin. Atenție, plata acestor cheltuieli de o singură persoană nu-i înlătură de la moștenire pe moște-nitorii legali! Totuși, aceste cheltuieli pot fi depuse în instanță dacă sunt dovedite și nu sunt exagerate. De aceea se recomandă ca moșteni-torul care le face să păstreze bonuri, chitanțe, pentru a le folosi ca probe, care pot fi coroborate și cu depoziția unor martori.

Succesiunea poate fi oricând dezbătută, dar costă mai mult

Potrivit actualei legislații, dacă moștenirea este deschisă după împlinirea a doi ani de la deces, moștenitorii datorează, în afara taxelor aferente, și un impozit de unu la sută calculat la valoarea masei succesorale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3445 secunde