Mulți locatari nu-și achită întreținerea la timp din cauza programului casieriei

5692
Mulți locatari nu-și achită întreținerea la timp din cauza programului casieriei - 75fb85412ecc9c9f7ffaea255d37156d.jpg
Ziua de plată a cheltuielilor de întreținere pare o corvoadă în mod special pentru locatarii care muncesc de dimineața până seara târziu. Totul, din cauza programului scurt și rigid de încasări al unor asociații. Cu toate că plățile prin cont bancar constituie astăzi o banalitate, această formulă nu pare agreată și de asociațiile de proprietari.

"Sunt președinte de asociație de cinci ani și mereu am vrut să nu fie discuții între noi de nici un fel – ne-a spus Ion Florea, din Constanța. La un moment dat, câțiva locatari care munceau în două locuri mi-au propus să deschidem un cont la bancă pentru plata întreținerii, ca să nu mai avem întârziei la plată și penalități. Am convocat o adunare generală, însă 90 la sută din oameni mi-au sărit în cap, pe motiv că nu le convine să suporte comisioane suplimentare, iar demersurile ar fi prea complicate pentru ei. Să vezi atunci întârzieri la plată și penalități! - mi-au spus ei, așa că am renunțat la idee. Cred că oamenii au fost realiști".

Ar avea de suferit și relația asociație - locatari
Mai mult, în situația adoptării acestui sistem de plată a întreținerii, Ion Florea a ținut să sublinieze că temerea majorității covârșitoare a locatarilor este aceea că se va rupe și… bruma de legătură pe care o au unii locatari cu reprezentanții aso-ciației: "Când vin să-și plătească întreținerea, oamenii mai discută între ei tot felul de lucruri de interes pentru asociație, se întâlnesc cu administratorul și cu mine, mai punem și noi țara la cale ca să ne fie bine tuturor în bloc. Dacă se va desființa sistemul ăsta, ar însemna să nu ne întâlnim deloc, mai ales că la adunările generale participă din ce în ce mai puțini locatari. Iar pensionari nu prea avem în bloc".

Program - numai miercuri, între orele 16,00 – 17,00
Împreună cu sora ei, Miruna Ion locuiește cu chirie într-un apartament cu două camere din cartierul Tomis III. Amândouă pleacă la serviciu cu noaptea-n cap și se întorc după ora 19,00. În ultimul timp au intrat în conflict cu administratorul de bloc, pe motiv că, lună de lună, întârzie cu plata întreținerii. Ca să ajungă la timp la casierie, Miruna ne-a spus că ar trebui să se învoiască de la serviciu, lux pe care nu și-l permite: "M-am învoit săptămâna trecută ca să-mi achit restanțele însă, din cauza aglomerației de pe șosele, mai ales că firma este în afara orașului, am lipsit de la muncă trei ore și ceva. Ca să iau un taxi nu-mi permit, dar nici figura cu învoirea nu mai ține. Propun să se încaseze și sâmbăta, măcar jumătate de oră".
Administratorul asociației, A. Suciu, le transmite locatarilor, și pe această cale, că așteaptă de la ei propuneri pentru un nou program de încasare a cheltuielilor de întreținere. Mai mult, ne-a spus că pe parcursul anului trecut, în nenumărate rânduri, a prelungit programul casieriei, reușind astfel să recupereze toate restanțele la plata utilităților: "Îi înțeleg foarte bine pe oameni, sunt ocupați, e criză, au probleme, dar eu sunt dispusă chiar să trec pe la fiecare să le iau banii, dacă ei sunt de acord cu sistemul acesta. Vreau să se înțeleagă că eu sunt la dispoziția lor, nu ei la dispoziția mea!".
v v v
Dumneavoastră, dragi cititori, sunteți mulțumit de programul de încasări al asociației de care aparțineți? Cum vi se pare ideea ca plata cheltuielilor de întreținere să se facă prin virament bancar?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2896 secunde