Noi ce mai mâncăm?

271
Noi ce mai mâncăm? - legumefructecitricezarzavaturipi-1362584129.jpg
Cultivate în România sau importate, multe dintre roșiile de pe piață sunt  tratate cu hormoni de creștere și cu substanțe chimice. Tomatele pot conține reziduuri de pesticide, nitriți și nitrați, substanțe ce pot fi periculoase pentru sănătatea consumatorului. Nu o spunem noi, ci reprezentanții instituțiilor cu competențe de control, printre care și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care face controale având ca temă și calitatea fructelor și a legumelor de pe piața românească. 


La viitorul țării se gândește cineva?

Corina A. are un copil la vârsta adolescenței, căruia, din cauza afecțiunilor de care suferă de câțiva ani, medicii i-au recomandat ca din meniul zilnic să nu-i lipsească legumele și fructele: "Dar ce te faci, te tratezi de una și dai în alta! Roșiile și ardeii de pe piața românească au forme perfecte, ai impresia că sunt desenate, așa de frumos arată. Că n-au gust, le mai condimentezi și devin mai comestibile. Problema e că pe toate căile suntem avertizați că sunt tratate cu hormoni de creștere, de-aia și cresc așa de mari și nu se strică cu lunile. Plus chimicalele cu care sunt stropite împotriva dăunătorilor. Doctorul mi-a recomandat să curăț coaja ardeilor și a roșiilor, chiar să fac o mică seră acasă. Eu stau la casă, dar n-am pic de curte. Cred că o să desființez o cameră să fac acolo o seră, e prea de tot, ne recomandă zilnic legume și fructe, dar pe piață se vinde otravă! Nu înțeleg de ce se permite la vânzare așa ceva! Văd numai bani în fața ochilor, la viitorul țării nu se gândește nimeni?". 

În condițiile în care, din toate direcțiile, curg avertizări cu privire la prezența nitriților, nitraților, a pesticidelor în legumele și fructele comercializate în rețeaua constănțeană, cititoarea noastră consideră că instituțiile cu competențe de control ar trebui să facă verificări sistematice și de amploare pe această temă, apoi să facă publice rezultatele controalelor, indicând și denumirea agenților economici prinși în ofsaid, pentru ca oamenii să-i ocolească. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Septembrie 2011
Stire din Cetățenești : Pastă de ardei cu roșii
Miercuri, 07 Septembrie 2011
Stire din Cetățenești : Roșii murate
Sâmbătă, 16 Iulie 2011
Stire din Cetățenești : Meniu rapid de weekend
Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Stire din Sănătate : Ardeiul iute ameliorează durerile
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Sănătate : Apă cu nitrați  în localitatea Cheia
Pagina a fost generata in 0.5562 secunde