Regulamentul intern, ținut la secret de angajator?

264
"Am fost sancționat disciplinar pe motiv că așa prevede regulamentul intern. Dar eu habar n-am avut de regulament, nu trebuia să ne spună dinainte măcar șeful direct despre ce e vorba, ca să nu fim luați ca din oală?" (Vlad Sever).

v v v

Nici vorbă că prevederile incluse în regulamentul intern sunt la bunul plac al unui angajator sau altul! Chiar dacă este obligația angajatorului să-l întocmească, experta în probleme de muncă, Manuela Marcu, atrage atenția că întocmirea nu se face fără consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, în funcție de situație. Regulamentul ar trebui să cuprindă mai multe categorii de dispoziții, precum reguli privind protecția, igiena și securitatea în muncă la nivelul unității; respectarea principiului nediscriminării și al excluderii oricărei forme de încălcare a demnității salariaților, procedura de soluționare a cererilor sau reclamațiilor personale ale angajaților, reguli concrete privind disciplina muncii, abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile, dar și cele referitoare la procedura disciplinară etc., astfel încât salariații să nu fie puși în fața faptului împlinit.

Obligații la vedere!

Pentru ca lucrurile să fie clare din start, angajatorul este obligat să afișeze la propriul sediu regulamentul intern, apoi să-l aducă la cunoștința fiecărui salariat. Abia după aceea își poate produce efectele. Cât privește modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conținutul regulamentului intern, acesta se stabilește prin contractul colectiv de muncă. Mai mult decât atât, orice modificare ulterioară trebuie comunicată celor vizați. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Ianuarie 2012
Stire din Cetățenești : Ce pățești dacă demisionezi la nervi?
Pagina a fost generata in 0.284 secunde