SEMNALE

"Să nu-mi dea el mie lecții de inginerie!"

416
Întrucât refuză să plătească repararea sistematică a liftului, dar și a unor lucrări la rețeaua de canalizare a blocului, este considerat contravenient și amenințat că nu i se vor primi nici banii pentru întreținere.
Constatarea contravențiilor prevăzute de legea privind funcționarea asociațiilor de proprietari, precum și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare se fac numai de către persoane împuternicite.


"Am ajuns la cuțite cu preșe-dintele asociației pentru că i-am spus verde că eu bani pentru revizia liftului n-o să dau, chit că-mi semnează evacuarea – ne-a spus Leonard Bănuț (46 ani). Știți de ce? La noi în bloc, cei mai mulți bani s-au dat pentru lift. Este nepotul unuia, prieten bun cu președintele, care se dă mare inginer și puștiul face practică pe liftul nostru. Nu știu ce tot încearcă el acolo, dar liftul se strică mereu. Bineînțeles că președintele nu recunoaște, dă vina pe lift, că ar fi uzat moral, trebuie întreținut, e vorba de siguranța noastră și el cu asta nu se joacă. Acuma ne-a cerut câte 300 lei pentru revizie. Eu i-am zis că atâta timp cât puștiul amicului său strică intenționat liftul, de la mine n-o să vadă niciun ban. Ca să se răzbune pe mine a inventat nu știu ce defecțiune la rețeaua de canalizare și trebuie să spargă în apartamentul meu. Eu nu-i las să verifice nimic, însă președintele m-a amenințat că n-o să-mi încaseze nici întreținerea până când nu plătesc. Cică sunt contravenient și mi-a făcut dosar la instanță. Chiar așa, am ajuns la cheremul lui? Să nu-mi dea el mie lecții de inginerie, că dacă mă mai supără, îl dau și eu în judecată pentru hărțuire!". 


"E numai o intenție..."
După ce ne-a explicat că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, președintele asociației, Ludovic Mihai, a folosit acest prilej pentru a ni se plânge că Leonard Bănuț este singurul locatar cu care nu o mai scoate la capăt atunci când este vorba despre plata cheltuielilor comune: "Omul își plătește întreținerea, însă când vine vorba de cote comune, se face negru la față. Păi, la bloc sunt și din astea, nu chiar tot timpul, dar mai intervin. Îmi permit să mă joc eu când vine vorba de lift? Pățește, Doamne ferește, unul ceva și intru eu la pușcărie! Povestea cu nepotul e o scuză ca să nu plătească. Băiatul a fost văzut când încerca să deblocheze liftul o dată, nu s-a băgat el în seamă. Despre judecată, e doar o intenție, n-o să ajungem noi acolo!" Iar chestia că n-o să-i primească administratorul întreținerea, e tot o gogoașă!".


Contravenții
Într-adevăr, potrivit Legii nr. 230 privind funcționarea asociațiilor de proprietari, neluarea de către proprietari, dar și de către conducerea asociației a tuturor măsurilor necesare pentru repararea și menținerea în stare de siguranță a clădirii și a instalațiilor comune aferente, respectiv ascensor, hidrofor, instalații de alimentare cu apă, de canalizare etc., pe toată durata existenței acestora, constituie contravenții.
Tocmai pentru a nu exista suspiciuni de genul celei prezentate astăzi, constatarea contravențiilor prevăzute de aceeași lege, făcută la sesizarea oricărei persoane interesate, precum și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare nu se face de oricine, ci numai de către persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcții și de Ministerul Administrației și Internelor, de primari sau de împuterniciții acestora.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 24 Mai 2011
Stire din Cetățenești : "Fac ce vreau în curtea mea!"
Pagina a fost generata in 0.4617 secunde