Psihologul te ajută

Soțul îi cântărește mâncarea, ca să nu ajungă să stea "pe două scaune!"

3221
Soțul îi cântărește mâncarea, ca să nu ajungă să stea

Articole de la același autor

Viața arată că există bărbați care pot merge până într-acolo încât să umilească și să rănească adânc țesătura fină a psihicului unei femei cu tendințe de îngrășare, chiar dacă susțin că o fac din iubire.

Nu spunem o noutate că, în majoritatea cazurilor, de pe urma violenței domestice au de suferit mai ales femeile - fiice, nurori, surori, soții sau foste soții, (foste) concubine sau (foste) iubite. Făptașii sunt (cu câteva excepții) bărbați din familie, care consideră că nu se întâmplă nimic cu femeia-victimă dacă mai primește din când în când câte o palmă.
Psihologul Speranța Băcana este de părere că această formă de violență îndreptată asupra femeilor transcede toate granițele: atât cele culturale, cât și cele religioase și regionale.
Despre arsenalul violenței fizice s-a tot scris și, probabil, se va mai scrie și de-acum încolo. Însă, despre replici sarcastice, observații răutăcioase sau umilitoare, amenințări, dispreț, insulte în public, atât în familie, cât și în alte medii sociale, cititoarea noastră, Ilona Potcoavă (37 ani), consideră că nu se scrie suficient în presă. Or, tocmai asupra acest tip de comportament, calificat de specialiști drept un atac la persoană și la demnitatea ființei umane, a dorit cititoarea noastră să atragă atenția.

Coșmarul - declanșat de o emisiune TV
"Nu despre cazul meu vreau să vă vorbesc. Este vorba despre o prietenă care suferă enorm din cauza unui bărbat care nu o merită. Mereu a împuns-o el în public, numai că în ultimul timp a întrecut orice măsură. Altfel, se bate cu pumnul în piept că o iubește. De bătut, n-a bătut-o niciodată, dar la felul cum vorbește cu ea, poate că i-ar fi fost mai ușor să suporte o palmă" - ne-a povestit I. P., care a precizat că scânteia coșmarului trăit de prietena ei a fost aprinsă de scenele derulate într-un film documentar despre femeile obeze, pe care l-a urmărit împreună cu soțul ei la televizor, în urmă cu câteva luni. Munții de grăsime adunați pe trupurile unor reprezentante ale sexului frumos le-au conturat ambilor soți niște imagini monstruoase, pe care le-au comentat în acea seară. "Problema e că soțul amicei mele și-a făcut un obicei din a urmări orice emisiune despre obezitate. Înspăimântat de ceea ce vede la televizor, a început să-și terorizeze nevasta, care e un pic mai plinuță, dar nu grasă!".
Tulburat și de modelul bărbaților văzuți la televizor, care-și îndopau femeile, deja obeze, prin cele mai cumplite metode, bărbatul a început să fie foarte atent la dieta soției, mergând până acolo încât să-i cântărească mâncarea cu cele mai fine cântare posibile, s-o oblige să citească tot felul de cărți, reviste, să facă sport, avertizând-o că dacă nu se conformează, o să ajungă să stea pe două scaune. "Dacă, la început, prietena mea a luat totul ca pe o joacă, acum simte că nu mai suportă. Stresată psihic la maximum, s-a gândit să se despartă, însă bărbatul o amenință că îi va lua singurul copil pe care îl au, și el făcut după lungi tratamente, plânge că face totul din maximă iubire, că o vrea mereu frumoasă. M-am întâl-nit cu ea zilele trecute și era foarte tulburată, mi-a plâns ore în șir, chiar îmi spunea că mai bine îi dă o palmă, decât să-i facă atâtea observații. Problema e că nu se abține nici în public, la nunți sau alte evenimente nu-i permite să mănânce mare lucru, e complicat. Vreau s-o ajut și m-am gândit că dacă psihologul explică unde poate ajunge ea, ca femeie, din cauza felului cum o tratează soțul, poate că omul ăsta o să revină cu picioarele pe pământ, că înainte nu era așa, chiar se poate schimba în halul ăsta un om de la un film?".

Efectele violenței psihologice
Psihologul Speranța Băcana consideră justificată întrebarea dumneavoastră, stimată doamnă Ilona Potcoavă, și asta din cauză că violența psihologică nu este determi-nată doar de o cauză, ci de un cumul de factori, printre care creșterea într-un mediu viciat de violență, relații de putere asimetrice în cuplu, alcoolismul, un spațiu locuibil insuficient de confortabil etc. și, nu în ultimul rând, bolile neuropsihice.
În ceea ce privește efectele cunoscute ale violenței psihice, psihologul atrage atenția că suferința psihologică poate favoriza afecțiuni chiar foarte grave, toate victimele acestui gen de agresare, indiferent de motivele care generează agresiunea, acuzând diverse probleme de sănătate. De asemenea, astfel de persoane se plâng de oboseală, stări de neliniște, insomnii, tristețe, nervozitate, chiar fobii, de regulă - sociale.
Mai rău este că victimele se simt neputincioase în fața vieții și, deși prinse în menghina suferințelor psihice, sunt convinse că fără partener nu s-ar putea descurca. "Îi recomand cititoarei dumneavoastră să fie mai aproape de prietena ei, s-o convingă că are nevoie de consiliere psihologică, asta, din cauză că incidența instalării depresiilor sau a tentativelor de suicid este foarte mare în cazul acestor persoane. De asemenea, la fel de important este să vorbească despre aceste lucruri și cu soțul amicei sale, care s-ar putea să nu conștientizeze consecințele atitudinii și vorbelor sale, posibil, și din cauza unor probleme neuropsihice" – a conchis psihologul, care consideră că ambii parteneri au nevoie de suport de specialitate pentru a depăși această situație, oricum, creată artificial.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8712 secunde