Respinsă de propria mamă, gândește numai în imagini

De când se știe, nu-și aduce aminte să fi râs vreodată din toată inima. S-a hotărât să ni se confeseze chiar și cu riscul de a-și supăra și mai tare mama ("Mai rău decât atât, cred că nu se poate! Doar de memoria lui buni îmi pare rău, era singura cu suflet din familie!").

Povestea Loredanei V. este tristă și emoționantă. Rămasă văduvă și cu un bebeluș în brațe, mama ei ar fi vrut să se recăsătorească, însă părinții i-au interzis categoric să facă acest pas ("O să aduci la fetiță un tată străin, care o să ți-o nenorocească!").
Cu astfel de avertismente, a renunțat la ideea de a se recăsători, dar și la sentimentele materne adevărate: "Totuși, mama s-a încurcat la un moment dat cu cineva, dar bărbatul nu mă suporta în casă. Buni mi-a spus că am fost tare plângă-reață. Nu eram bolnavă, dar plângeam toată noaptea, iar ziua dormeam buștean. După ce mama s-a combinat cu acel om fără suflet, a dat-o afară și pe buni. S-a ocupat mama de mine, dar n-a mai scos-o la capăt cu concubinul. El a avertizat-o că până nu dispar eu din peisaj n-o să se mărite legitim cu ea. Dar și mama era obosită, se descurca foarte greu cu mine și spunea tuturor că nu e pregătită să fie mamă, că îi pare rău că exist. Până la urmă, bunica a convins-o și m-a luat la ea. După ce a murit bunicul, am plecat cu buni la Sibiu, unde avea o soră. Atunci s-a produs ruptura între mine și mama. Ca să nu-și supere soțul, venea ea la Sibiu să mă vadă. După aia vizitele s-au rărit, s-au tot rărit, până când m-a uitat. Am vrut să vin la Constanța, să fac liceul aici, dar mi-a zis că e mai bine pentru toți să rămân acolo. Când am trecut în anul doi de liceu a murit bunica. Atunci n-a avut ce face și m-a adus la Constanța, dar tot nu m-a luat acasă. Zicea că nu mai poate să stea cu altă persoană, că nu suportă din cauza nervilor, și m-a dus la o verișoară de-a ei, văduvă. Acolo îmi aducea mâncare când avea chef, după aia a plătit-o pe gazdă să-mi gătească și iar și-a luat mâna de pe mine. De la atâta suferință, am început s-o gândesc de rău, ca să nu zic altceva. Apoi, ori de câte ori cineva aducea vorba despre ea, eu nu puteam să gândesc normal, ci doar în imagini, mama fiind eroina din filmele mele. Aproape că și atunci când vorbeam de ea desenam în aer figura ei. Practic, gândurile mele pentru mama, toate rele, s-au transformat în imagini, imagini. Vreau să scap de obsesia asta, de aceea cred că am nevoie de sfaturile unui psiholog. Mamei nu îndrăznesc să-i cer bani, vă dați seama. Gazda mea e abonată la Cuget Liber și ea mi-a dat ideea să vă cer ajutorul, se teme și ea să nu fac vreo depresie. Vă mulțumesc pentru înțelegere!"
v v v
Dragă Loredana, psihologul Elena Pandrea ne-a explicat că gândirea este considerată un fel de limbaj psihic, omul fiind înzestrat cu abilitatea de gândire abstractă, precum și aceea de a comunica gândurile. Tocmai de aceea gândirea de orice tip este asimilată unui așa-zis limbaj psihic.
În același timp, specialista a făcut precizarea că un alt mod de gândire este acela în care utilizăm imagini, în special cele vizuale, adică ceea ce vedem cu ochii minții, cum se spune în popor, în psihologie aceasta numindu-se gândire imagistică. De asemenea, există și gândirea motorie, care corespunde succesiunilor de mișcări desfășurate mental.
Lucrul asupra căruia psihologul atrage atenția este pericolul gândirii de tip negativ, cum se întâmplă în cazul tău. Or, de asemenea situații ne lovim frecvent, din cauză că de multe ori nu reușim să găsim metodele potrivite prin care să depășim momentele critice, fapt ce ne determină să apelăm cu mare ușurință la gândirea negativă. Gândire negativă care nu ne ajută deloc, dimpotrivă, ne adâncește și mai mult în probleme și, mai rău, creează și altele.
Psihologul ne-a spus că gândirea negativă este determinată, de regulă, de frica dusă până la exagerare, iar acest gen de frică izvorăște din nenumărate îndoieli, din nesiguranță, din stima de sine scăzută sau aproape inexistentă, din pesimism, lipsă de credință sau o serie de situații de acest gen, toate punându-ne piedici în formarea unei personalități echilibrate, așa cum fiecare ne dorim.
De aceea, psihologul îți recomandă să fii mult mai atentă la modul în care te-ai obișnuit să gândești, întrucât viața ta depinde foarte mult de acest lucru.
Mai mult, îți sugerează să nu îți mai judeci atât de aspru mama și să faci tu primul pas către o apropiere de ea. Ai putea avea surpriza că și mama ta gândește la fel, dar conștientă de felul cum s-a purtat cu tine, se teme că va fi îndepărtată.
Dacă te respinge în continuare, îți recomandă măcar câteva ore de consiliere psihologică, pentru a reuși să te eliberezi de vechile obsesii.