"Tata mi-e dator măcar cu o jumătate de familie!"

Un copil în vârstă de 12 ani își imploră tatăl să-i cedeze mamei sale, după divorț, numele de familie purtat până acum. I se pare nefiresc ca, în viitor, el să poarte un nume de familie, iar cea care l-a adus pe lume, altul. Din păcate, tatăl pare insensibil la dorința (și suferința) propriului copil.
Pe de altă parte, mama băiatului, o persoană cu studii superioare cunoscută în Constanța, autoarea unor cărți tehnice și a multor articole științifice apărute în presa de specialitate românească și străină, se află pe punctul de a-și pierde notorietatea dacă soțul său nu va fi de acord ca, și după divorț, să poar-te numele care a consacrat-o. Cum bărbatul nu este dispus
să-și dea acceptul, femeia s-a hotărât să atașeze la dosarul de divorț o declarație semnată de fiul său, sperând că astfel instanța va înțelege care sunt motivele pentru care atât ea, cât și copilul său solicită păstrarea numelui purtat în cei 12 de ani de căsnicie, declarație titrată: "Tata mi-e dator măcar cu o jumătate de familie!"

Excepții de la regulă
În principiu, legislația prevede că pentru păstrarea numelui după divorț este nevoie de acceptul celuilalt soț. Totuși, chiar dacă soțul se opune la păstrarea numelui de către partenerul care l-a dobândit prin căsătorie, instanța de judecată, pentru motive temeinice, poate decide păstrarea acestuia. Potrivit consilierului juridic Carmen Gigică, motivele sunt considerate temeinice dacă soțul respectiv și-a construit o reputație personală sau pro-fesională sub numele dobândit prin căsătorie și revenirea la vechiul nume i-ar aduce prejudicii. Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele avut înainte de căsătorie.