Coasa pe cultură

Hulita ordonanță 63 taie în carne vie. Primăriile și Consiliul Județean Constanța trebuie să dea afară sute de oameni, e adevărat. Este o măsură dură, așa cum se iau în vreme de război. Iar situația economică a României este similară, într-un fel, cu o stare de necesitate maximă.
Guvernanții știau că, în cazul în care ar fi fost mai blânzi, mai flexibili, administrațiile locale s-ar fi folosit de orice slăbiciune pentru a păstra aparatele birocratice pe care și le-au umflat peste măsură în ultimii ani, de huzur și creștere economică. Este foarte clar că așa s-a întâmplat la Constanța, unde CJC a crescut de la circa 150 de posturi în 2004, până la aproape 400, anul trecut. S-au înființat noi direcții, au fost închiriate noi sedii pentru funcționarii care nu mai încăpeau în sediul administrativ, au fost angajate persoane apropiate care fie sunt rude cu pesediști de nădejde, fie nu-și mai găseau locul prin firmele clanului sau și le pierduseră pe cele dobândite politic în deconcentrate, dar nu puteau fi lăsate de izbeliște. Nici nu vreau să le scriu numele pentru că, până la urmă, nu este vina acestora, care sunt simple instrumente și și-au găsit o metodă eficientă de supraviețuire fără prea mari eforturi, ci a celor care perpetuează sistemul sinecurilor pentru oamenii care, la un moment dat, mai ales în campaniile electorale, le-au fost și le-ar putea fi din nou de folos.
Toți aceștia vor rămâne, probabil, angajați, pe banii noștri, fiind disponibilizați ceilalți, care știu meserie și chiar muncesc pentru a binemerita banii contribuabililor. Și, desigur, vor pleca sute de angajați din cultură, aproape toate instituțiile de acest fel aflându-se în subordinea CJC.
Cât despre Primăria Constanța, Mazăre n-are habar câți oameni avea la începutul mandatelor sale, cert este, însă, că acum are 1000 de posturi!
Primarul se plânge că trebuie să dea afară 150 de oameni și desființează singura revistă de cultură a orașului, care avea numai 13 angajați. Rămân, în schimb, toate funcțiile de director din Primărie, majoritatea ocupate de oameni cu poziții cheie în gruparea Mazăre - Constantinescu - Strutinski.
Ar fi existat o soluție simplă pentru a proteja întrucâtva instituțiile de cultură, dacă cineva din grupul menționat mai sus ar fi simțit vreo dorință de a face asta. Consiliul Județean și Primăria ar fi trebuit să-și împartă echitabil aceste entități culturale, având în vedere și faptul că unele dintre ele au aparținut la un moment dat de Primărie, care, însă, le-a pasat către CJC, păstrându-și doar Muzeul de Artă Populară și revista Tomis.
În acest fel, disponibilizarea mai multor angajați de la Primărie ar mai fi salvat din artiști. Adică cele două instituții ar fi trebuit să-și micșoreze aparatul birocratic în aceeași măsură, nu ca acum, când CJC trebuie să reducă mai mult și reduce grosul de la cultură. Zgabercea, șeful pe Cultura județului, spune că a încercat să obțină asta de la Mazăre, însă primarul l-a refuzat. Urmarea este că Opera dispare, ceea ce este incredibil și incalificabil. Oameni care și-au dedicat viața actului artistic, ceea ce presupune sacrificii importante, se vor vedea pe drumuri fără să știe meserii care le-ar permite să obțină alte locuri de muncă. În acest timp, pe sinecuriștii regimului Mazăre vom continua să-i vedem în timpul programului de lucru prin cafenelele de fițe ale orașului, sau venind la ora 10 la serviciu, sau nevenind deloc, după bunul exemplu oferit de șeful clanului, care trei sferturi din an se dă cu zmeul pe plaiuri exotice, iar celălalt sfert, la Mamaia.
Chiar dacă atât Mazăre, cât și Constantinescu urlă cât îi țin plămânii împotriva Guvernului Boc, bătând monedă unul pe desființarea a trei cluburi de pensionari (vai, ce tragedie, pregătiți batistele!!!), altul pe inevitabilele (chipurile!) disponibilizare a artiștilor și desființare a Operei, trebuie să vedem clar că cei doi au făcut minimum de sacrificii. Mazăre a dat afară numai 150 de oameni, dintre care niciunul nu reprezintă vreo rotiță importantă în mecanismul pe care l-a pus la punct în cele trei mandate la Primărie, iar Constantinescu și-a prezervat, pe seama concedierilor din cultură, cea mai mare parte din aparatul birocratic plin de rude, unelte electorale și clientelă politică.