În genunchi se întorc la intelectuali

507
În genunchi se întorc la intelectuali - cf4cf9d003fb79ddc2fb3b08cb80af24.jpg
Deputatul Maria Stavrositu a lansat, ieri, un apel către specialiștii din Educație, Sănătate, din sfera juridică, în ideea ca ei să se alăture comisiilor de specialitate constituite în sânul Organi-zației Municipale. Fără, însă, a se înrola în partid, susține parlamentarul constănțean.
Apelul nu e tocmai de natură să mă surprindă. El vine, însă, într-unul din acele momente de criză. Fiindcă actuala clasa politică românească este sufocată de imbecili mai mici, care susțin niște imbecili mai mari, aceștia din urmă având tot timpul și spațiul pentru a se dedica atât de satisfăcătoarei cultivări a propriului ego. Inițiativa deputatului constănțean nu mi se pare nici deplasată și nici lipsită de logică. Unica întrebare dar adresată nu doar parlamentarului, ci tuturor politicienilor din republica de la Marea Neagră) este, însă, de ce doar în campanii electorale și în momente de cumpănă se face apel la specialiști, la experți, la intelectuali? De ce avem de-a face cu intenția încolonării intelectualilor în spatele câte unui golan care se autointitulează politician doar în timp ce facem lobby pentru aderarea la Uniunea Europeană sau atunci când vrem să trimitem în Parlamentul European, alături de nelipsiții iubitori de pahar și semidocții de casă, niște oameni care fac acordul între subiect și predicat? De ce, în mijlocul inundațiilor, politicienii se dau la o parte și declară, cu un soi de ipocrită vinovăție, "să vină experții să vorbească despre cum se fac podurile și digurile și despre găștile care au păpat banii alocați lucrărilor de protecție în fața viiturilor"?
Cred că uităm, de cele mai multe ori, că intelectualii nu se cumpără cu legătura. Nu se achiziționează cu doi lei snopul. Nu se vând la reduceri sau lichidări de stoc. Considerați de colegii lor de breaslă sau de către alți intelectuali ca fiind trădători, experții, specialiștii, intelectualii, în definitiv oamenii ăștia care ar putea să cultive valorile în politică, preferă să facă un pas înapoi în relația cu șantajiștii ordinari ai politichiei, cu acei cumpărători de voturi sau cu acei președinți și cei o mie de "vice-primi-secunzi" lideri pentru simplul fapt că ei nu sunt așa. Nu îmbracă haina perversă a manipulării, nu mint cu nesimțire și seninătate, nu sunt o sursă de bani și cu atât mai puțin una de voturi.
Pentru că intelectualii sunt beneficiarii unui capital de imagine, ei sunt chemați în răstimpuri ca să redea credibilitate acolo unde ea a dispărut sau s-a estompat. Pentru că nu sunt imbecili, ei sunt rugați să facă declarații despre modernizarea partidelor și despre motivele pentru care statutul vreunei formațiuni politice este perfectibil. Și scriu, și scriu, și iarăși scriu, dezbat, explică, argumentează, pentru ca, în final, toate propunerile lor să sfârșească prin sertare îmbâcsite de praf.
De-aia sunt solicitați doar din interese meschine, de aceea în locul lor vor fi întotdeauna preferați lipitorii de afișe, supranumiți cărători de genți, securiștii reconvertiți și odraslele de comuniști rebotezați. De-aia sunt invitați în campanii doar în acele orașe în care electoratul este sau cel puțin pare ceva mai educat. De-aia sunt preferați acei intelectuali care nu se bucură de prea multă notorietate. Nu de alta, dar parcă nu dă bine să "știrbească" din aura liderului.
Îmi amintesc aici scoaterea Alinei Mungiu-Pippidi de pe lista PDL Iași pentru alegerile europarlamentare din 2009. Scriam, atunci, că "n-au iertat-o pe intelectuală". La fel cum, de altfel, nu i-au iertat pedeliștii nici pe Cristian Preda sau pe Monica Macovei, exilați la porțile propriului partid, lăsați să vorbească oricând, dar neluați în seamă niciodată de cine trebuie.
Chiar sunt curioasă care dintre specialiștii societății civile vor răspunde apelului PDL Constanța. Și, dacă vor răspunde, va fi interesant cât de cultivați vor fi oamenii ăștia, cât de ascultați, cât de promovați. Pentru că, altminteri, știm bine că "proiectul politic" rămâne, pentru formațiunile politice ale momentului, același troc, aceeași promovare a intereselor absconse și a clientelei de partid în funcții de conducere pentru care aceasta nu are pregătirea necesară. Dovadă stau unii dintre directorii deconcentratelor, care răspund cu promptitudine doar imperativelor burții și obiectivelor de gașcă, și nu interesului cetățenilor.
Apelul de ieri nu e nici măcar tardiv pentru că, nu-i așa?!?, mai bine mai târziu decât niciodată. În plus, toate partidele momentului ar trebui să încerce să-și apropie mai mulți intelectuali în scopul de a-i decima pe imbecili. În caz contrar, vom avea de-a face, ca și până acum, de altfel, doar cu militanți oportuniști, golani și golănași și, pe ici, pe colo, cu foști oameni de valoare, prostituați în numele intereselor personale. În tot acest timp, intelectualii vor rămâne aceleași opere de artă scoase, din campanie în campanie, la licitații cu circuit închis, pe care, însă, nu și le permite nimeni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 06 Iulie 2010
Stire din Comentarii : Cui i-e frică de BAU-BAU?
Sâmbătă, 03 Iulie 2010
Stire din Comentarii : Ia podul, na podul, închide podul!
Marţi, 29 Iunie 2010
Stire din Comentarii : Săracule bogat, te protejez!
Luni, 28 Iunie 2010
Stire din Comentarii : Blogurile noastre toate…
Sâmbătă, 26 Iunie 2010
Stire din Comentarii : Câinește, Dumnezeu te-ajută
Pagina a fost generata in 0.3519 secunde