Păcat de reputația lui Dumnezeu…

În ceea ce-l privește pe Dumnezeu, credința în Dumnezeu sau relația cu orice altă divinitate, cu greu ne putem asuma credibil sau legitim o postură a obiectivității. Nu pentru că părerile sunt atât de diferite sau pentru că ele trădează percepții uneori diametral opuse asupra credinței religioase, ci fiindcă, cred eu, subiectul ar trebui să fie prin excelență intim și sub nicio formă n-ar trebui să fie exhibat în modul în care este el astăzi dezbătut în spațiul public.
Am abordat, însă, acest subiect pentru că mi-am amintit de propu-nerea a doi parlamentari democrat liberali (senatorul Gheorghe David și deputatul Mircea Lubanovici), care au depus la Biroul Permanent al Senatului un proiect ce vizează instituirea legală a unei Zile Naționale a Rugăciunii care, susțin ei, "are menirea de a celebra puterea rugăciunii ce-i unește deopotrivă pe toți adepții religiilor monoteiste, dar în special pe creștinii români și pe cei răspândiți pe mapamond, precum și de a reaminti poporului român că s-a născut creștin". Ce-nseamnă să n-ai ce face în Parlament… Ce-nseamnă să faci recurs la fenomenul religios din lipsa unor inițiative mai bune, a unor propuneri legislative viabile, care să vină în sprijinul cetățenilor, care să nu sfideze, într-o manieră puerilă, de-a dreptul penibilă, un oarecare raționalism democratic al societății în care trăim...
Același popor care, în decembrie ’89, și-a ucis dictatorii în ziua de Crăciun (departe de mine gândul unei nostalgii a fostului regim), care practică în fiecare zi o atitudine abuzivă asupra lui Dumnezeu, prin campanii media, dar mai ales campanii electorale, are acum ideea - proastă, neinspirată, ipocrită și jenantă - de a decreta, prin lege, o zi națională a rugăciunii, nu care cumva să uităm, așa cum susțin cei doi parlamentari PDL, că ne-am născut creștini.
Trecând peste faptul că propunerea nu poate fi interpretată, din punctul meu de vedere, ca o manifestare a renașterii creștinismului în secolul XXI și că ea nu contrazice, dar aruncă în derizoriu principiul laicității statului, mi se pare că tratează divinitatea ca materie ce trebuie asimilată legal pentru că… uite, și-așa n-avem ceva mai bun de făcut și oricum, într-o țară în care ne oprim din "băga-mi-aș ****!" atunci când trecem pe lângă biserici pentru a ne face smerite cruci, merită să încercăm și o zi a rugăciunii. Chiar așa: de ce nu? De ce să nu programăm rugăciunea, de ce să n-o facem ca la carte, dacă, totuși, o facem? De ce să nu-l băgăm pe Doamne Doamne sub tutela Parlamentului, sub forma unei legi pe care o pot vota toți parlamentarii, indiferent de partid, de doctrină, de convingeri, pentru că evident că n-ar da bine să voteze împotriva ei?!? Că doar n-or activa în Parlament atei? Sau creștini nepracticanți care, deși nu calcă prea des lăcașele de cult, nutresc, totuși, o credință pe care n-o expun ca într-un bazar, dezbrăcându-se de orice inhibiții?
Propunerea celor doi mi se pare cu atât mai nesimțită cu cât aveam sentimentul că România este, de bine, de rău, un stat tolerant din punct de vedere religios, or, prin instituirea acestei zile, am senzația că am opera un soi de exclusivism creștin. Să decretăm, atunci, o zi națională a ateilor! Tot din convingere nu cred! Sau una a iubirii! Să nu uităm că omul s-a născut din iubire. Sau una a prostiei, fiindcă o întâlnim la tot pasul. Plus una a parbrizelor, acolo unde odihnește Dumnezeu în zeci de icoane și iconițe, cruci și cruciulițe cu ventuză…
Serios acum: celor doi chiar nu le este rușine? Chiar n-au altceva mai bun de făcut? Chiar trebuie să programeze rugăciunea? O să ajungem să promovăm, dincolo de credințele electorale, pe cele de sezon. Pe vreme de criză e permis (aproape) orice. Inclusiv "tradiționalele" petreceri cu bere și mici pe care parlamentarii le vor organiza la bisericile din colegiile lor, la finalul unei astfel de zile a rugăciunii. Dacă tot e sărbătoare, să fie pân’ la capăt. Între timp, însă, vom continua să ne băgăm cu voce tare, în casă, pe stradă, la birou… orice. Atâta doar că sper ca deputații și senatorii să nu-și bage prostia în votarea acestei inițiative. Ar fi păcat de reputația lui Dumnezeu. Nu cred că are nevoie de un fan club.