Presa, dușmanul de clasă al României

În Strategia Națională de Apărare a Țării presa apare ca o vulnerabilitate, o amenințare la adresa securității naționale. Constatarea are caracter general, nu se dau exemple, eticheta aplicându-se întregii prese. Fără operarea unor nuanțe, fără distincții clare între "așa da", "așa nu". Presa este, deci, dușmanul de clasă, să ne ferim de ea! Și asta în contextul în care celelalte pericole care pândesc România sunt evaziunea fiscală în strânsă legătură cu economia subterană, un Guvern care pare să se rătăcească în propriile sale măsuri anticriză și un Parlament în continuă stare de somnolență, lipsit de inițiativă și de personalitate. Acestora li se adaugă, însă, mai grav, incapacitatea instituțiilor statului de a pune în aplicare legile - cum ar putea s-o facă din moment ce ele sunt primele care profită de sincopele sistemului?? - și deriva absolută în care ele plutesc în relația cu mediul economic și mai ales cu cel politic.

În aceeași strategie se menționează că "fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului" se constituie într-o reală amenințare pentru siguranța națională.

Sunt de acord cu faptul că presa momentului nu este una tocmai echilibrată. Admit că, în foarte multe contexte, această presă problematizează excesiv, într-o manieră penibilă, aspecte ce alunecă rapid în derizoriu. Că ducem lipsa unei judecăți clare din partea unor oameni de presă a căror moralitate să reziste tuturor presiunilor și care, în pofida tuturor amenințărilor, să nu se închine altor sisteme de valori decât acelea în care cred. Că ascultăm prosternați, în fiecare seară, o gloată de mercenari plătiți de foști securiști pentru a face "execuții" pe sticlă cu o satisfacție debordantă.

Dar există și presa care a clădit, în cei 20 de ani scurși de la Revoluția din decembrie \'89, un dialog dezinhibat, încercând să demoleze, cu argumente, inconsecvența și superficialitatea exponenților clasei politice, impostura din sistemul bugetar, ineficiența din Educație și Sănătate, mediocritatea din lumea artiștilor. Mă refer la acea presă care a deconspirat contracte de milioane de euro, bani publici, încheiate între companii naționale și diverși "hămesiți" clienți politici, dornici de a-și sufoca buzunarele.

Cum este, totuși, posibil ca presa să devină o amenințare la adresa securității statului într-o țară în care întreaga ramificație de instituții publice, de la primăriile celor mai izolate comune, trecând prin agenții și alte asemenea deconcentrate și până la ministerele cheie, este într-o stare avansată de putrefacție din punct de vedere al eficienței și al promptitudinii? Cum este, totuși, posibil, să aruncăm întreaga presă în aceeași oală, fără a-i nominaliza pe acei foști ziariști - pentru că în momentul de față aceștia se pot numi oricum, dar nu se mai pot chema ziariști - al căror spirit antreprenorial a fost hrănit, și el, prin derularea unor contracte între stat și firmele la care ei sunt acționari pentru ca, ulterior, tot ei, să împartă seara, la televizor, dreptatea, adevărul, corectitudinea?

Este chipul prin definiție odios al acestui lanț al slăbiciunilor, care leagă iremediabil politica de mediul economic și pe acestea două cu presa. Dar, în același timp, legile mustesc de ambiguități. Instituțiile statului se definesc ca niște remarcabile menajerii de imbecili, iar presa devine, "grație" unei generalizări abuzive, element de amenințare. Nu știu cărui fapt datorăm acest moment de involuție. Cert este, însă, că reala amenințare are loc la adresa presei, a libertății de exprimare, și asta deoarece o astfel de strategie poate determina adoptarea unor proiecte de lege menite să împiedice sau să înfiereze orice critică din partea presei, referitoare la instituțiile de stat, cu tot cu hoardele lor de bugetari. Documentul mai sus menționat suportă îmbunătățiri și clarificări. Altminteri vom ajunge în situația în care ziariștii, fără nicio diferență, vor fi denunțați ca infractori. La finalul acestui episod se va spune, înainte de "happy end", că a fost o chestiune de rutină. Ce trist…