Ia podul, na podul, închide podul!

355
Ia podul, na podul, închide podul! - 181a0d2ed102a9890eb4ec1880ae649d.jpg
Este uimitor, caraghios și revoltător în același timp modul în care variază, în discursul pesediștilor care conduc Constanța, cifrele care reprezintă suma necesară pentru reparația podului de la IPMC. Uimitor - pentru că este inadmisibil ca primarul să nu știe, nici măcar cu aproximație, cât i-ar trebui pentru obiectivul pe care l-a dat și l-a luat de "n" ori către și de la Ministerul Transporturilor, doar-doar o scăpa de cheltuială, obiectiv pe care îl și scoate la înaintare de câteva ori pe an, ca instrument pentru a-l ataca pe dușmanul său etern, Băsescu. Obiectiv pe care acum îl închide pentru că nu are bani să-l repare. Nu are! - zice el simulând că stăpânește subiectul, chiar dacă nici nu știe câți bani i-ar trebui!
Caraghios - pentru că este, de fapt, normal, ca unul care nu dă pe la primărie decât o dată la două luni să declare presei că are nevoie de 7 milioane de euro, iar subordonații să-i șoptească discret că, de fapt, suma necesară este de 3 milioane de euro. Păi, chiar așa: ce mi-s șapte, ce mi-s trei, la banii lui!...
Mai grav e că și unul ca viceprimarul Decebal Făgădău, care chiar știe ce se întâmplă prin primărie, avansa cu două luni în urmă cifra de 5 milioane euro, ceea ce arată că este vorba de o intoxicare, așa cum am mai spus. De la trei, la cinci, și apoi la șapte! Săptămâna viitoare să ne pregătim să auzim "nouă", acesta-i algoritmul, numărăm din doi în doi cu cifre impare!
Adică ne bagă sub nas cifre exagerate ca să nu ne mirăm noi că, de atâția ani, Primăria Constanța nu a găsit banii necesari pentru a pune la punct un obiectiv care este, totuși, atât de important în economia orașului și a județului, de vreme ce face legătura, pentru transportatorii de mărfuri, cu Portul Constanța. Un obiectiv cu mult mai important și cu mult mai ieftin, totuși, decât Mamaia cea atât de dragă inimii petrecărețe, de hotelier, a lui Mazăre.
Ca primar care a avut, timp de ani de zile, bugete generoase la dispoziție, Radu Mazăre trebuia să evalueze prioritățile municipiului și să le rezolve în ordinea importanței lor. Nu să încerce să paseze responsabilitățile și să strige ca un țânc alintat după Băsescu, pentru a se deroba el de consecințele grave ale faptului că a ignorat una dintre cele mai importante probleme ale municipiului, preferând să se dea cu zmeul și să se concentreze asupra Mamaiei.
Ziceam că discursul primarului este uimitor, caraghios și, da, REVOLTĂTOR. Revoltător pentru că de ani de zile ne aburește cu aceleași texte; de ani de zile dă aceleași reprezentații dezgustătoare, podul fiind una dintre locațiile sale preferate pentru circul anti-băsescian; de ani de zile ține prizonier un oraș întreg, profitând de puțina minte a pensionarilor săi care, pur și simplu, refuză să vadă cât rău a făcut Constanței, refuză să vadă până și diferența de la șapte la trei milioane de euro, câtă vreme primărașul lor iubit le bagă sub nas un pui jigărit și o ceșcuță de cafea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 29 Iunie 2010
Stire din Comentarii : Săracule bogat, te protejez!
Luni, 28 Iunie 2010
Stire din Comentarii : Blogurile noastre toate…
Sâmbătă, 26 Iunie 2010
Stire din Comentarii : Câinește, Dumnezeu te-ajută
Joi, 24 Iunie 2010
Stire din Comentarii : Fericirea din celula 34
Marţi, 22 Iunie 2010
Stire din Comentarii : Respirați cât mai puteți!
Pagina a fost generata in 0.3303 secunde