Dragostea vine de la Mircea Geoană

Mircea Geoană s-a lansat, sâmbătă după amiază, în campania pentru prezidențiale, și la Constanța. În Piața CET. A fost, dacă vreți, un fel de ultima noapte de campanie, întâia noapte de dragoste: "nu sunt unul de-al vostru, dar vă iubesc". Asta le-a mărturisit, într-un discurs contrafăcut, Mircea Geoană locuitorilor din cartierul constănțean. Aproape că nu mi-am putut reține lacrimile. Câtă emoție, câtă fericire importată cu forța la CET. Și, toate, de la Mircea Geoană.
Trecând peste faptul că actuala luptă pentru fotoliul de președinte a dat la iveală, necenzurat, toate mizeriile pe care ni le-am fi putut imagina, toți Dumnezeii electorali care dau bine la unii dintre cei care nu sunt atei și cele mai răsuflate discursuri cu parfum comunistoid (și mă refer aici la toți candidații), lansarea lui Geoană a trădat, totuși, un sentiment profund, răsărit dintr-o relație trainică: dragostea pentru locuitorii din cartierul CET. Ca și cum el, candidatul cu adânci convingeri social-democrate, s-ar fi întors ca un arhanghel spășit la acei oameni de care l-au legat mereu simțăminte de nezdruncinat. Da, paradoxal, dragostea. Față de oameni pe care nu îi cunoști, de care n-ai fost aproape, lângă care nu ai trăit, de ale căror frustrări dureroase și neajunsuri ești străin. Fără ca asta să fie, însă, neapărat o vină.
La pachet cu amorul a venit și un naționalism plictisit, reiterat obositor. Discursul s-a vrut, în ansamblu, necruțător. În fața a peste o mie de oameni săraci, cu studii medii sau nici măcar cu ele, oameni cu disperarea și suferința la purtător, candidatul PSD+PC a dat politeții, acest imperativ esențial al unei campanii, superb, dar absent cu desăvârșire, noi valențe. "Ajutați-mă și vă ajut!", striga omul care, mai ales din vina consilierilor de campanie, implora votul celor mulți. Cu nesiguranță în glas, etern abonat la rugămintea de a fi ajutat, creditat, preferat, de a fi "the one", politicianul care oferă dragoste și cere un vot a anulat, în piața CET, orice urmă de calitate stilistică a campaniei. Pentru că, dincolo de proiecte, de promisiuni, de idealuri îndrăznețe, dincolo chiar și de bunele intenții pe care fiecare candidat pretinde că le are, electoratul nu de dragoste are nevoie. Sau nu doar de ea.
Neinspirat, previzibil, capabil să zâmbească, să reacționeze din complezență sau dintr-un calcul de imagine, dar simțind nevoia de a fi secondat de alți lideri social-democrați care, fără să fie din punct de vedere ierarhic deasupra sa în partid, au totuși mai multă credibilitate și se bucură de alt capital de încredere în rândul celor mulți, aspirantul pesedist la președinție a dat, în discursul de sâmbătă, măsura valorii: dragostea. Și cine zice că am devenit pragmatici și reci? Geoană e dovada: all you need is love.