Cine-a pus teroriști pe clanță?

463
Cine-a pus teroriști pe clanță? - 3df58b4499180375a7d02955ec72170c.jpg
Chiar cu luni înainte de a fi început campania electorală, dar acum la o intensitate sporită, ne confruntăm cu o abundență de dezvăluiri care mai de care mai încâlcite. Dosare, înregistrări, stenograme secrete ies la iveală, majoritatea învârtindu-se în jurul teroriștilor, traficului de arme și "serviciilor", chestii care prind foarte bine la publicul românesc, chiar și la cel mai răsărit decât obsedații care au căutat-o luni în șir pe Elodia la OTV.
Deznodământul acestor cazuri prezentate fragmentat publicului nu este întrevăzut de nimeni dintre cei care le discută. Totuși, majoritatea jurnaliștilor și comentatorilor se întrec în scenarii și supoziții construite din afara problemei, doar cu iluzia și infatuarea pe care ți le dau câțiva ani de jurnalism de investigație și/sau de contacte cu oamenii din servicii.
Acei oameni din interior care, de fapt, lasă să se scurgă numai ce trebuie.
Este cu totul străvezie implicarea clasei politice în deschiderea robinetului dezvăluirilor tocmai acum, în campania electorală. Totuși, majoritatea celor care mediatizează dosarele împinse la interval de politicieni o fac ca și cum nimănui nu i-ar da prin cap să facă legătura cu premizele și motivațiile electorale. Mușcă delicat din momeală făcându-se că nu văd cârligul, încercând să determine și spectatorii să ignore firul subțire de meșină care conduce la candidatul cu undița.
Și toate disputele astea oculte sunt mană cerească pentru cei care trag sforile, căci nu contează absolut deloc ce spun personajele implicate, subtextul fiind atât de bogat și atât de ofertant pentru comentatori. Orice replică ar veni din partea celui vizat de încercarea de discreditare, ea poate fi răsucită împotrivă-i. Orice cuvânt poate fi speculat până la a-l face să spună exact opusul sensului său primar, mai ales în fața unui public prea obosit de griji ca să-și mai folosească creierul și prea obișnuit să fie servit cu raționamente șchioape și explicații tâmpite, acceptate placid de moderatorii de televiziune.
Ne uităm cu toții la ecran și știm foarte bine ce vedem și în ce context, dar ne lăsăm antrenați de intrigă, așa cum ne-am uita la un film de spionaj. Aș avea înțelegere și pentru "ziariștii de investigație" care scot ACUM asemenea cazuri "la lumină" dacă aș gândi măcar o clipă că o fac din proprie inițiativă și fără motivații ne-jurnalistice. Sau dacă aș crede că speră la un deznodământ la fel de clar ca în filmele pe care le-am menționat. Un final care să le și să ne dezvăluie cine sunt băieții răi, cine sunt băieții buni și cine sunt aceia care au scăpat și vor apărea în partea a doua.
Dar, din nou, și noi, și ei știm foarte bine că sfârșitul campaniei electorale va trage cortina peste un final învăluit în fum gros, care ne va lăsa la fel de ignoranți - pe aceste subiecte - ca la început și enervați că
ne-am pierdut timpul degeaba. Scheletele se vor întoarce fiecare în dulapul său, iar alegătorul va rămâne întrebându-se - dacă va conștientiza manipularea - în ce măsură poveștile cu teroriști și spioni i-au turmentat rațiunea și i-au influențat votul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 28 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Un gând, nimic mai mult…
Luni, 26 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Școala îmi bagă mâna în buzunar
Sâmbătă, 24 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Ombladon președinte!
Vineri, 23 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Poftiți în pavilionul cretinilor!
Miercuri, 21 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Rățușca cea  urâtă și serioasă
Marţi, 20 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Probleme de viață și de moarte
Luni, 19 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Ciocu’ mic, studenți!
Joi, 22 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Cel mai puțin ticălos
Pagina a fost generata in 1.3606 secunde