Un gând, nimic mai mult…

544
Un gând, nimic mai mult… - c079386ffa1b39664e45bcc17e8ca528.jpg

Articole de la același autor

Am crezut că sila față de tot ce se întâmplă în jurul meu o să-mi treacă. Dar deja îmi spun acest lucru de mult prea mult timp... Mi-e teamă că sentimentul acesta, slinos de altfel, devine permanent și, sincer, aș vrea să pot face ceva ca să ies din situație. Dar ce?
Trăiesc dintr-un salariu, destul de măricel pentru mulți dintre noi, știu, dar nu am traiul pe care mi l-aș dori și pe care cred că-l merit după aproximativ 60 de ore de muncă pe săptămână. Îmi doresc multe și am planuri "mărețe" dar mi-e teamă să le pun în practică, tocmai de grija zilei de mâine și probabil dintr-un excedent de responsabilitate. N-aș vrea ca alte suflete să sufere pe lângă mine, să simtă și să trăiască într-un astfel de ritm alert și într-o anormalitate cotidiană de te trec fiori reci pe șira spinării.
Mi-e groază numai la gândul că pruncul meu s-ar naște și ar trebui să crească într-o țară ca România. Să fie nevoit să asculte, încă din leagăn, manele non stop (există în Constanța blocuri întregi cu familii care nu știu ce e acela respect față de vecini și insistă să dea muzica la maximum, fără să le pese câtuși de puțin că deranjează zeci de oameni în jur); să fie tratat iresponsabil de medici care au terminat studiile grație șpăgii pe care se iau examenele la facultățile de profil; să nu aibă un parc în care să se joace, să alerge, un parc plin de copaci care să-i dea oxigenul indispensabil; să meargă la grădinițe în care educatorii fac treaba unor supraveghetori; să intre apoi în școala generală, unde, deși pe hârtie învățământul este gratuit, să mă trezesc că nu voi putea face față "fondurilor" pentru orice, solicitate, din nesimțire sau pur și simplu din neputință, de profesori, mijloace care au fost declarate ilegale, și totuși în toate școlile se strâng sute de milioane în fiecare an, bani care dracu’ știe pe unde ajung...; să fie apoi obiectul unor experimente educaționale, să învețe multe materii inutile și prea puțin din ceea ce l-ar putea ajuta în viață; să meargă apoi la facultate pentru a fi luat de fraier dacă învață și își ia examenele pe capacitățile intelectuale pe care le are, când aceia proști făcuți grămadă vor lua note mai mari doar pentru că profesorii au salarii mici și au ajuns la concluzia că e mai "rentabil" să vinzi examene, ca la tarabă...
Îmi este groază de imoralitatea și mafia care au ajuns să "guverneze" România, sub paravanul democrației. Mi-e teamă de puterea scăzută a Justiției, care nu mă poate duce cu gândul decât la diminuarea puterii unui stat de drept și instaurarea "idiocrației"... Nu mai vorbesc de corupția care a cuprins toate domeniile de activitate, s-a instalat confortabil în orice fotoliu comod și face jocurile murdare ale unor indivizi care distrug tot ceea ce ating și usucă orice urmă de democrație ori normalitate.
Am ajuns să refuz să mă mai uit la televizor, îndeosebi la emisiunile dedicate cu atâta sârg, de niște realizatori imbecili, politicii. Se acordă atenție și se alocă spațiu pentru ca toți analfabeții, inculții, trădătorii de țară să-și facă o campanie asiduă și să-l manipuleze, într-un mod cât se poate de conștient și grotesc, pe românul de rând, care încă mai "pune botu’" la cuvinte mari și promisiuni deșănțate. Cel puțin constănțeanul a demonstrat de atâtea ori că este în stare să se lase cumpărat cu câteva kilograme de ulei și de zahăr, pe care, de altfel, le plătește cu vârf și îndesat, tot din banii lui, prin birurile fixate de haita de șacali care a ajuns să conducă județul.
Oare când vor înțelege românii că singura "revoluție" reală ar fi ca ei să nu se mai prezinte la vot (este părerea mea nu este musai ca alții să achieseze la ea), să-i lase pe toți cei care și-au depus candidaturile și care nu știu altceva decât să mintă, să fure, să înșele, să omoare tot ceea ce a mai rămas din acest popor, cu un fond extraordinar și cu un geniu nativ, să se spele singuri în murdăria pe care au creat-o? De ce să fiu nevoită să aleg varianta mai bună din cele proaste, așa cum, sunt sigură, mulți dintre noi am mai "comis-o" și altădată?! Și nu am rezolvat nimic…
Oare când vor înțelege românii că e musai să se facă o curățenie exemplară de la un capăt la altul, în toate structurile statului, pornind de la mic la mare și invers?
Deși am prins un pic din comunism și încă îmi aduc aminte, mică fiind, de cozile la care stăteam pentru rațiile de ulei, pâine, zahăr și ouă, acum, totuși, am ajuns să îmi doresc tot un fel de dictatură, dar în care DOAR legile să fie respectate la sânge, iar stăpâna supremă să fie litera Constituției! Să nu se facă derogări, să nu mai existe interpretări, să nu mai existe milă. Ai greșit, ai plătit! Să fie eliminate cele mai multe dintre inechitățile care există și care, de multe ori, sunt împărțite cu atâta ușurință chiar de Justiție.
Este visul meu și, cred eu, singura modalitate ca poporul român să iasă din "coma" din care așteptăm de 20 de ani să se trezească…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 26 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Școala îmi bagă mâna în buzunar
Sâmbătă, 24 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Ombladon președinte!
Vineri, 23 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Poftiți în pavilionul cretinilor!
Miercuri, 21 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Rățușca cea  urâtă și serioasă
Marţi, 20 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Probleme de viață și de moarte
Luni, 19 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Ciocu’ mic, studenți!
Sâmbătă, 17 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Vara rachetei
Joi, 22 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Cel mai puțin ticălos
Pagina a fost generata in 0.4496 secunde