Elena - între Decebal și Băsescu Traian

566
Elena - între Decebal și Băsescu Traian - e57942bbfd46919c7d2c7b73bf09fb1c.jpg
Cred că am auzit-o de douăzeci de ori, ieri, pe Elena Udrea declarând, cu o seninătate voioasă (sau voioșie senină, luați-o cum doriți, căci vreau să subliniez doar lipsa de conexiuni neuronale care a stat în spatele oaselor craniului responsabilei de programul candidatului PD-L), că "noi suntem urmașii lui Traian Băsescu".
Okay, ei, pedeliștii, s-or simți, printr-o filiație simbolică, urmașii actualului președinte, dar să faci legătura între prenumele unui contemporan și versurile unui cântec patriotic atât de cunoscut, care face referire la rădăcinile poporului român, este o vorbă gratuită și tembelă, care nu poate decât să irite.
Și irită pe tot românul, nu doar pe dușmanii lui Băsescu, cei care mai degrabă exultă atunci când staff-ul prezidențial comite astfel de gafe, în urma cărora poate fi acuzat de impertinență, egocentrism și cultul personalității.
Eu, una, cred că este vorba despre pauzele de gândire care se întâmplă în timpul reuniunilor festive de partid, atunci când liderii cred că se coboară la mintea turmei pe care o văd în fața ochilor și o desconsideră din punct de vedere intelectual. Iar coborârea este reală și regretabilă, am constatat-o personal la diverse întruniri, de toate culorile, de-a lungul timpului.
Oricum, somnul rațiunii cuprinde toată scena politică în campania electorală, altminteri nu pot să înțeleg cealaltă discuție imbecilă de ieri, aceea despre păsări în legătură cu cei trei candidați la președinție. De ce, Doamne iartă-mă, ar apărea într-un sondaj de opinie conceput cu seriozitate și profesionalism întrebări legate de păsările preferate de electorii lui Băsescu/Antonescu/Geoană, când este evident că răspunsurile nu pot decât să dea apă la moară comentariilor maneliste și suburbane. Evident că alegătorii lui Geoană sunt găini lipsite de creier din moment ce le plac păsările de curte, cei care-l votează pe Băsescu sunt papagali, de vreme ce preferă păsările exotice, iar electoratul lui Crin Antonescu este tânăr, vizionar și primăvăratic pentru că preferă - iată, domnule! - rândunica, drăguța de ea.
Era și de așteptat, căci candidatul liberal se bucură, vizibil, în ultima vreme, de o conspirație mediatică ce pare să aibă misiunea de a-l duce în turul al doilea, fiind creditat cu mai multe șanse de a-l învinge pe actualul președinte.
Sincer, mă îndoiesc de preferința electoratului pedelist pentru papagali și cred că este, mai degrabă, înclinat către păsărelele pe care le sloboade pe gură doamna Udrea. Sau către doamna Udrea în persoană. Mă tem, însă, că, dacă femeia aceasta mai iese mult la rampă și mai emite multe considerații, mai ales legate de istoria neamului, simpatizanții lui Băsescu, aceia nemembri de partid, ar putea să se simtă ei luați de papagali.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 26 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Școala îmi bagă mâna în buzunar
Sâmbătă, 24 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Ombladon președinte!
Vineri, 23 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Poftiți în pavilionul cretinilor!
Miercuri, 21 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Rățușca cea  urâtă și serioasă
Marţi, 20 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Probleme de viață și de moarte
Luni, 19 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Ciocu’ mic, studenți!
Sâmbătă, 17 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Vara rachetei
Vineri, 16 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Zece…
Joi, 22 Octombrie 2009
Stire din Comentarii : Cel mai puțin ticălos
Pagina a fost generata in 0.7556 secunde