Rorschachmânia*

Când eram mic, am fost învățat că țara mea are forma unui buchet de flori. Dunărea era panglica, Dobrogea era baza tulpinii, Marea Neagră era apa din glastră. După care făceam stânga-împrejur și cântam "Trei culori cu rost pe lume". Mie așa mi se părea corect. Erau aceleași vremuri în care eram convins că fecioara Maria a venit cu rata ca să îl nască pe Jesus.
După care bunică-mea mi-a zis să stau cuminte în baie, s-au tras niște focuri de AK-47 și, brusc, țara mea a căpătat formă de pește. Și era de bine, pentru că am fost învățat că marele Nostradamus a prezis că țara în formă de pește va scăpa de furia divină.
A mai trecut ceva timp și țara mea s-a transformat într-un mare platou cu fructe. Cei cu mâini lungi s-au servit în liniște din bufetul suedez România și au schimbat relieful, modelându-l după bunul lor plac, ca să nu le bată soarele-n geam dimineața.
După ce s-a furat cam tot ce se putea fura de pe platou, țara mea s-a transformat într-o paletă de ping-pong. Jucătorii s-au tot schimbat, jocul a rămas același. Ping! Vii la putere, faci ce poți să îți fie bine. Pong! Pleci când deja bate la ochi că trișezi.
Mai apoi, țara mea s-a transformat într-o pată Rorschach. Fiecare a văzut ce a vrut. Eu unul vedeam două securi puse cap la cap și vedeam și mai departe - vedeam expertiza celor care le mânuiau simultan și ne tăiau cheful de viață.
Alții văd o frunză, două frunze, trei frunze. Anotimpul în care văd ei frunzele depinde strict de nivelul de trai. Alții văd tot copacul, demonstrând astfel că au o bună viziune de ansamblu. Ei sunt cei care văd dincolo de țara mea. Văd alte țări, cu forme mai frumoase, se duc în ele și nu se mai întorc decât din an în an. Și atunci când vin, vizitele lor sunt atât de scurte încât văd iarăși peștele.
Mai sunt și oameni empatici, care văd două fețe, una veselă, alta tristă. Fața veselă privește spre vest și speră la multe lucruri civilizate, la democrație și bunăstare. Fața tristă, care aduce mai mult a bot de porc, privește spre est și îl jelește pe nea' Nicu, făcând filme amuzante despre cum era înainte, pe vremea când țara era un buchet de flori și tații munceau în mină, ca să scoată fierul, însă noaptea le plăcea să privească cerul.
Acum, în era open-source, țara mea este un Hopa-Mitică din plastilină, pe care cei cu aspirații îl modelează cum vor. Pentru războinicii luminii, țara este întoarsă la 90 de grade și transformată într-o scuipătoare în care își varsă dejecțiile din creier. Prostănacii cu capul pătrat tot au impresia că țara are formă pătrată și că vor reuși să treacă prin ea. Rândunele văd un bancomat în loc de țară și își fac publicitate pe banii noștri, cu un tupeu pe care îmi este imposibil să îl descriu fără cuvinte gen ****, *****, mamă și gură. Pentru comandanții înnăs-cuți, țara este un simplu nivel dintr-un mare joc de strategie. Are formă de ce-o fi de la natură, nu con-tează. Resursele fac diferența - benzina, muniția și forța de muncă.
Ce văd eu acum și ce nu vede nimeni este că țara mea are formă de oglindă. Când te uiți la România, te vezi pe tine. Și țara este exact ca tine, este ceea ce o faci să fie.
Eu nu mai văd nimic, voi ce vedeți?

_____________________________________
*Testul Rorschach, denumit astfel după creatorul său, psihologul elvețian Hermann Rorschach, este un test în care percepția formelor petelor de cerneală este interpretată de specialiști din punct de vedere psihologic.