Rețea de agrement cu biciclete de peste 1 milion de euro, dar fără piste

1225
Rețea de agrement cu biciclete de peste 1 milion de euro, dar fără piste - b264226cbf6ba172e1f38989dd1757d9.jpg
Consilierii locali s-au întrunit, vineri, într-o ședință fulger pentru a aproba câteva proiecte cu caracter de urgență.
Cei 22 de aleși locali prezenți, vineri, la ședința extraordinară au aprobat proiectul de realizare a unei rețele de agrement cu biciclete. Mai precis, este vorba despre un proiect ce vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a principalilor indicatori tehnico-economici corespunzători obiectivului de investiții "Rețea de agrement cu biciclete".
Viceprimarul Decebal Făgădău a declarat că proiectul se înscrie în Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013 și va fi dezvoltat în parteneriat cu administrația locală Balchik.
Potrivit viceprimarului, valoarea maximă care poate fi accesată de către cei doi parteneri este 1.500.000 de euro. Dacă proiectul va fi declarat eligibil, administrația publică locală ar putea beneficia de aproximativ 1.200.000 de euro, restul de bani luând direcția partenerilor bulgari.
Proiectul constă în construirea unui sistem format din 24 de stații de biciclete pe ruta Zona Peninsulară - Parcul Tomis II - Parcul Tăbăcărie - stațiunea Mamaia și achiziționarea a 390 de biciclete.
În primele nouă luni după implementarea proiectului, constănțenii se vor bucura de biciclete în mod gratuit.
Deși vor avea la dispoziție stații și biciclete, constănțenii și turiștii vor fi nevoiți să se aventureze pe drumurile patriei în așteptarea unor piste speciale pentru ei. Așa cum a recunoscut și Făgădău, în proiectul de față, nu au putut fi incluse și pistele întrucât autoritățile partenere ar fi depășit valoarea maximă a sprijinului financiar prevăzut în programul transfrontalier. Viceprimarul a mai adăugat că, într-o etapă ulterioară a proiectului, vor putea fi accesate fonduri și pentru piste.
Aleșii au mai aprobat, în ședința de vineri, proiectul privind orga-nizarea acțiunilor specifice sărbătorilor de iarnă în Parcul de distracții "Orășelul copiilor".
Ultimul proiect supus dezbaterii a fost cel privind delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare către SC RAJA SA, novarea și modificarea contractului de delegare a gestiunii serviciului de apă și de canalizare și aprobarea aderării unor noi unități administrativ-teritoriale la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă - Canal Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2304 secunde