Mazăre și moșia lui

449
Mazăre și moșia lui - 2e0691879c046607767307a03311e160-1305633806.jpg

Afectat până la fiere și ficat, Mazăre și-a revărsat amărăciunea, plângând pe umărul poporului că el nu are bani să reabiliteze Cazinoul, care, și așa, a ajuns o ruină dizgrațioasă. E criză, banii sunt puțini, nevoile sunt multe. Cum să rupă el de la gura găștii sale, care papă de ani buni taxele și impozitele constănțenilor, doar pentru a reda Constanței simbolul care a făcut orașul celebru.

Cum să renunți la frumusețe de palmieri și lalele, bunătate de cafele pentru a repune pe picioare Cazinoul. E împotriva firii. Doar nu e nici mall, nici discotecă sau vreun club de noapte. Nu e distracție dom’le deloc acolo.

În plus, să recunoaștem, ce tot atâta vâlvă pentru o adunătură de moloz, cu briz-brizuri și geamuri pictate. Și așa era vechi și mirosea a mucegai. I-a trecut vremea și nici măcar nu e amplasat în Mamaia. Să zică mulțumesc fraierii de constănțeni că nu îl demolează pentru a retroceda terenul de sub el, așa cum a făcut cu falezele și spațiile verzi din oraș.

Să se găsească, dragi constănțeni, un investitor potent care să ridice în locul lui un hotel cu 20 de etaje, modern și strălucitor, așa cum îi place edilului. Sau să facă un mall frumos, iar în loc de plimbare pe faleză să mergem la shopping. Iar imaginea Cazionului, ca emblemă a Constanței, să fie schimbată radical, să corespundă viziunii primarului privind dezvoltarea și viața orașului. Astfel, foarte bine, emblema Constanței ar putea să devină clubul Bamboo, iar ca simbol doi sâni și un fund.

Dincolo de intențiile declarate sau nedeclarate ale edilului, rămâne însă ura, lăcomia și fărădelegea unei caracatițe mafiote, care trăiește din banul public și care este pornită să distrugă sau să vândă tot ce are orașul acesta mai de preț. Că vorbim de parcuri, spații verzi, monumente sau pur și simplu de istoria milenară a acestei așezări, totul este cântărit strict comercial, este împărțit pe interese sau vândut la bucată, pe prețuri ridicole, prietenilor și partenerilor de afaceri ai mai marilor pesediști constănțeni.                    

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 12 Mai 2011
Stire din Economie : Poftiți la Tinimtex!
Miercuri, 11 Mai 2011
Stire din Cultură-Educație : "Cazinoul pare că se dărâmă!"
Sâmbătă, 07 Mai 2011
Stire din Eveniment : Secretele lui Mazăre
Pagina a fost generata in 0.2758 secunde