1 Decembrie 1918 și drumul României spre libertate

106176
1 Decembrie 1918 și drumul României spre libertate - articolconstantinnicolae-1669835944.jpg
Momentul istoric de importanță excepțională în istoria românilor, 28 noiembrie/1 decembrie 1918, are o însemnătate cu totul specială. Nu este o întâmplare că peste decenii va deveni sărbătoare națională. Dintr-un punct de vedere, acum se încheie un secol de luptă pentru independență, unitate, dreptate și reforme sociale, economice și politice care netezesc drumul României spre modernitate printr-un program bine articulat în care se regăsesc toate aspirațiile românilor, atât ale celor din Regat, cât și din provinciile aflate sub dominație străină.

Evenimentele memorabile din 1821, 1848, 1859-1881, 1877-1878 sunt repere istorice din lupta câtorva generații care au fost educate să nu renunțe la moștenirea istorică și au împins mersul lucrurilor, uneori, până la sacrificiul suprem. Din altă perspectivă istorică, 1 Decembrie încheie o etapă a luptei pentru unitate națională care se amplifică și intră în etapa finală în ultimele luni ale Primului Război Mondial: 27 martie, unirea Basarabiei; 28 noiembrie, unirea Bucovinei și 1 Decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu România. Evenimentul de la 1 Decembrie are semnificații și consecințe și în planul istoriei europene. Într-o ordine firească a lucrurilor, desăvârșirea unității românilor încheie etapa de formare a statelor naționale de la mijlocul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea: germanii și italienii i-au devansat pe români care au fost nevoiți, din motive geopolitice, să aștepte sfârșitul Primului Război Mondial. În Europa Centrală și Răsăriteană, unitatea românilor a condus la o nouă ordine politică regională și a obligat marile puteri să țină cont de această nouă ierarhie.

Lupta pentru unitate națională a căpătat o nouă dimensiune odată cu intrarea României în Război. Unirea a devenit prioritatea numărul unu pentru politicieni, monarhie și românii de rând. În Proclamația Regelui Ferdinand către țară și armată din 14 august 1916 se preciza că „pentru neamul nostru, el (războiul - n.n.) a adus ziua așteptată de veacuri de conștiința națională, ziua Unirii lui. După vremuri îndelungate de nenorociri și grele încercări, înaintașii noștri au reușit să întemeieze Statul Român prin Unirea Principatelor, prin războiul Independenței, prin munca lor neobosită pentru renașterea națională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: unirea Românilor de pe cele două părți ale Carpaților. De noi atârnă astăzi sa scăpăm de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei, unde Ștefan cel Mare doarme somnul lui de veci”.



Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără o generație de oameni de sacrificiu


Unirea de la 1 Decembrie a lansat unul din cele mai mari și importante programe de dezvoltare ale României secolului al XX-lea și unul din cele mai mari și cuprinzătoare din Europa. Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia nu numai că proclamă Unirea, dar consacră și principiile fundamentale care trebuiau să stea la temelia noului stat: deplina libertate a tuturor naționalităților conlocuitoare; autonomie confesională; regim democratic bazat pe vot universal, egal, direct și secret pentru ambele sexe de la 21 de ani; libertatea presei și exprimarea ideilor fără îngrădire; reforma agrară radicală prin care fiecare familie să primească o proprietate care să-i asigure bunăstarea; nivelul de viață al muncitorului român trebuia să fie adus la standardul celui din statele cele mai dezvoltate. Din Rezoluția Adunării izvorăsc principii care trebuie să călăuzească continentul și întreaga lume într-o nouă eră bazată pe deplina egalitate între națiuni, indiferent de mărimea lor, pe pace și securitate.

Toate documentele programatice ale Unirii au stat la baza construcției sociale și instituționale a României din secolul al XX-lea. În anul 1921 s-a adoptat Reforma agrară - una din cele mai radicale din Europa acelor vremuri, iar în anul 1923 s-a votat noua Constituție. Pentru istoria vieții constituționale din epoca contemporană, aceasta rămâne un document de referință care ridică organizarea statului și forma de guvernământ, drepturile românilor, puterea judecătorească, instituțiile județene și comunale, finanțele și armata la cele mai înalte exigențe juridice ale epocii și ar putea fi suportul organizării statului în orice moment.

Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără o generație de oameni de cultură sau politicieni de excepție și de sacrificiu, care au știut să pună, mai presus de orice, interesul național în detrimentul celui personal. Participarea la mișcarea unionistă și la înfăptuirea programului politic al anului 1918 le-a adus condamnarea la ani grei de temniță în regimul comunist din România. Să-i amintim doar pe „basarabeanul” Pantelimon Halippa, „bucovineanul” Ioan Nistor și „ardelenii” Iuliu Maniu, Aurel Vlad, sau Ioan Suciu, martiri ai închisorii de la Sighet. Cât despre românii care au participat la unirea Basarabiei și Bucovinei, aceștia au avut de îndurat un adevărat calvar după 1940, în cele două provincii.


Încheierea procesului de formare a statului național român modern a deschis calea dezvoltării economice, a dus la continua perfecționare a instituțiilor statului și, nu în ultimul rând, a deschis calea prosperității și dreptății sociale. România s-a afirmat pe scena politică europeană și s-a bucurat de respectul cuvenit din partea celorlalte națiuni.



dr. Constantin NICOLAE,

Muzeul Carsium Hârșova




Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2407 secunde