120 de ani de la nașterea "Micului Prinț"

171
120 de ani de la nașterea

Articole de la același autor

La sfârșitul lunii iunie, s-au împlinit 120 de ani de la nașterea lui Antoine de Saint-Exupéry, poet, jurnalist, romancier și eseist francez, dar și aviator căzut pe frontul antifascist. La data de 31 iulie 1944, avionul său a fost doborât deasupra Mării Mediterane, pilotul fiind considerat dispărut în misiune.

Totuși, numele lui a rămas în conștiința cititorilor de pretutindeni legat de povestirea "Micul Prinț", o capodoperă a literaturii franceze, una dintre cele mai iubite și traduse cărți din lume. De el și-au amintit și specialiștii Bibliotecii Județene "Ioan N. Roman" din Constanța, care spun că "Micul Prinț" nu este doar o poveste delicată, cu ilustrații în acuarelă ale autorului, aparent dedicată copiilor, ci ea reprezintă, în același timp, o meditație profundă, despre viață și natura umană, despre relațiile dintre oameni.

Autorul a mai scris în scurta sa viață romanele "Curierul de Sud" (1929), "Zbor de noapte", distins în 1931, cu Premiul "Femina", apoi "Pământul oamenilor", premiat în 1939 de Academia Franceză și "Pilot de război" (1942). De precizat că, în toate scrierile sale se remarcă filozofia de viață plină de umanism a autorului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4808 secunde