16 profesori de la Universitatea „Ovidius” au primit „Oscarul” pentru Educaţie

1173
La Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) a avut loc în cursul zilei de ieri, 22 martie, cea de-a VI-a ediție a Galei Excelenței în Educație. Ca de fiecare dată, cu această ocazie au fost premiate rezultatele cadrelor didactice în activitatea de la catedră, pe baza evaluărilor realizate de către studenți.



Din cauza pandemiei de coronavirus, evenimentul nu s-a putut desfăşura decât în prezenţa unui număr restrâns de participanţi. Persoanele interesate de gală s-au putut conecta, însă, online şi au luat parte, astfel, la festivitate. Potrivit prorectorului Elena Condrea, în 2021, nominalizarea s-a făcut în urma evaluării realizate de către studenți şi a avut la bază zece indicatori relevanți pentru calitatea procesului de învățământ, în care studenții și cadrele didactice sunt parteneri.

„Printre criteriile de evaluare amintim: punctualitatea și valorificarea eficientă a timpului în cadrul orelor de curs, interesul generat studentului pentru domeniul studiat, în urma parcurgerii disciplinei; stimularea gândirii critice și creative a studenților, eficiența și claritatea modalităților de predare și de evaluare etc”, a precizat prorectorul.

Premiile acordate în cadrul Galei Excelenței în Educație sunt în valoare totală de 4.000 euro, suma primită de fiecare cadru didactic putând fi utilizată în scop de cercetare, pentru decontarea cheltuielilor legate de activitatea științifică - participări la manifestări academice, publicarea articolelor în reviste de specialitate etc.

Premianţii sunt următorii: asist. univ. dr. Florentin Marian Sârbu, de la Facultatea de Arte, şef lucr. univ. dr. Claudiu Nițescu, de la Facultatea de Construcţii, prof. univ. dr. Gabriel Marcel Mihai, de la Facultatea de Drept și Științe Administrative, lect. univ. dr. Florin Voinea, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, conf. univ. dr. Horațiu Mireșan, de la Facultatea de Farmacie. Următoarele nominalizări au fost pentru şef lucr. univ. dr. ing. Alexandru Pintilie, de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, prof. univ. dr. Florin Anghel, de la Facultatea de Istorie și Științe Politice, lect. univ. dr. Laura Elena Pascale, de la Facultatea de Litere, prof. univ. dr. Raluca Vernic, de la Facultatea de Matematică și Informatică, conf. univ. dr. Simona Claudia Cambrea, de la Facultatea de Medicină, prof. univ. dr. Aureliana Caraiane, de la Facultatea de Medicină Dentară. De la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a fost nominalizat conf. univ. dr. Cristian Petre, de la Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie - prof. univ. dr. Claudia Muntean, de la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole - şef lucr. univ. dr. Andreea Anghel. Pe lista celor premiaţi au figurat şi conf. univ. dr. Irena Munteanu, de la Facultatea de Științe Economice şi IPS prof. univ. dr. Teodosie Petrescu, de la Facultatea de Teologie.


Printre primii nominalizaţi s-a aflat şi prof. univ. dr. Florin Anghel, de la Facultatea de Istorie, care a declarat că, ieri, a luat Oscarul pentru Educaţie. „Acest premiu este cu atât mai important, cu cât condiţiile în care ne-am desfăşurat activitatea au fost atât de complicate şi neobişnuite. În aceste condiţii, aprecierea studenţilor valorează, pentru mine, mai mult decât un premiu obţinut în condiţii normale. Premiul oferit de studenţi este, ca de obicei, cea mai importantă distincţie pe care un cadru didactic o poate obţine în carieră. Un Oscar”, a precizat acesta. La rândul său, lect. univ. dr. Laura Elena Pascale, de la Facultatea de Litere a subliniat importanţa acestei distincţii, afirmând că pentru ea, premiul obţinut este mesajul pe care îl primeşte direct din partea studenţilor, feedback-ul de la ei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2926 secunde