23 de elevi participă la Concursul ”Cel mai bun sudor”, găzduit de Liceul ”C.A. Rosetti”

349
23 de elevi participă la Concursul ”Cel mai bun sudor”, găzduit de Liceul ”C.A. Rosetti” - whatsappimage20220406at100542-1649228868.jpg

Articole de la același autor

La această oră, la Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti” se desfășoară a doua activitate din cadrul proiectului județean „Meseria – brățară de aur”, ajuns la ediția a VIII-a, cu concursul „Cel mai bun sudor!”.

Proiectul „Meseria – brățară de aur” se adresează comunității constănțene şi în mod special elevilor de la liceele tehnologice, obiectivul său major fiind formarea unor tineri bine pregătiți inițial în calificările pe care și le-au ales prin școala profesională.

Concursul se desfășoară pe două secțiuni: sudare cu electrod învelit și sudare în CO2 cu sârmă tubulară. Programul de activități include: pregătirea pentru probe, realizarea probelor și evaluarea acestora. Materialele necesare concursului au fost asigurate de S.C. Șantierul Naval S.A. Constanța și Ductil S.A. Buzău.

La concurs participă 23 de elevi de la Liceul Tehnologic „Axiopolis”

Cernavodă, Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia, Liceul Tehnologic

„Carsium" Hârșova, Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari, Liceul

Tehnologic „Tomis” Constanța și Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti” Constanța.

Deși meseria de sudor este aleasă în mare parte de băieți, anul acesta, pentru

prima dată în istoria concursului, printre participanți se află și două fete.

Elevii merituoși vor primi diplome și premii în bani din bugetul alocat

proiectului și din sponsorizări asigurate de S.C. Chimpex S.A.

„Astăzi, relaţia OM - PROFESIE este mai mult decât o relaţie de susţinere

reciprocă, deoarece tinerii au o mare capacitate de convingere și pot dezvolta în rândul colegilor lor atitudini şi comportamente orientate spre o bună formare profesională, cu scopul declarat de a readuce în prim plan una dintre valorile sociale tradiționale: meseria”, a declarat prof. Carmen Mînea, directorul liceului-gazdă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 19 Decembrie 2021
Stire din Cultură-Educație : Daruri de la liceeni pentru preșcolari
Pagina a fost generata in 0.5871 secunde