A sunat clopoțelul! Comunicarea cu elevii și familiile lor, esențială

333

Articole de la același autor

Ziua de 10 septembrie a însemnat începutul unui nou an școlar pentru elevii constănțeni, o zi în care, într-o atmosferă de sărbătoare, desăvârșită cu zâmbete și multe emoții, a sunat, din nou, clopoțelul.

La Școala Gimnazială "Lucian Grigorescu" din Medgidia, directorul instituției, prof. Simona Dănilă, i-a sfătuit pe elevi să fie responsabili în tot ceea ce vor face, să fie receptivi și deschiși, deoarece volumul de cunoștințe, aptitudini și valori obținut în perioada școlii îi va ajuta toată viața.

Ca la fiecare inaugurare de an școlar, nu a lipsit nici momentul artistic, pregătit de elevii claselor I-VIII și coordonat de prof. Tatiana Penelea, care a adus un plus de energie și voie bună în rândul participanților și a reprezentat, în același timp, o modalitate inedită de a face cunoscute cadrele didactice ale școlii.

★ ★ ★

Și elevii Școlii Gimnaziale nr. 29 "Mihai Viteazul" din Constanța au fost puși în fața unui nou început. Tocmai de aceea, cadrele didactice din această instituție consideră că cheia succesului unui bun profesor sau diriginte stă și în buna comunicare cu elevii și cu familiile lor.

"Numai împreună putem depăși provocările vremurilor în care trăim. După 20 de ani de învățământ, pot afirma că reușita unui elev nu se bazează doar pe educația furnizată de profesori, ci și pe susținerea emoțională oferită de familie, care asigură motivația învățării și, din aproape în aproape, reușita: în viață, nu doar la școală", ne-a declarat Mirela Roșioru, profesor de istorie.

★ ★ ★

Vacanța s-a terminat și pentru elevii Liceului Tehnologic "Dragomir Hurmuzescu" din Medgidia. Aici, festivitatea de deschidere a noului an școlar s-a făcut pe ritmuri moderne, după care elevii au format careul. Cei mari și-au ocupat locurile deja știute, pe când bobocii au pășit cu sfială îndrumați de diriginți.

Potrivit directorului Carmen Bratu, în clase, aceștia au găsit bănci noi. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 Martie 2018
Stire din Cultură-Educație : Talent și îndemânare în tehnologii
Pagina a fost generata in 1.4191 secunde