Actorul Virgil Andriescu îşi lansează cartea la Teatrul „Oleg Danovski”

233
Actorul Virgil Andriescu îşi lansează cartea la Teatrul „Oleg Danovski” - lansarejpg2-1652087324.jpg
Vineri, 13 mai, începând cu ora 16.30, va avea loc în sala Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, lansarea cărţii „O viaţă aşa cum s-a nimerit”, a actorului Virgil Andriescu. Lucrarea va fi prezentată de directorul Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” şi preşedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Dobrogea, Angelo Mitchievici şi conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan. Precizăm că renumitul actor constănțean de teatru și film a fost distins de-a lungul timpului cu numeroase premii, inclusiv cel pentru întreaga carieră a Premiilor Gopo.

Cu toate că s-a născut în Moldova, el este legat de orașul de la malul mării, de scena Dramaticului constănțean, pe care l-a slujit din anul 1964. Înainte de a veni la Constanța a fost angajat de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, la doar un an de la absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (promoţia 1963). Pe lângă cariera actoricească, Virgil Andriescu a ocupat o vreme şi postul de director al Teatrului „Ovidius” din Constanța și „Odeon” din București. 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Septembrie 2021
Stire din Cultură-Educație : Dublă lansare de carte la Muzeul Marinei
Pagina a fost generata in 0.4168 secunde