Prof. Nicoleta Bercaru, candidat la fotoliul de inspector școlar general:

"Am avut un curaj inconștient să intru în această bătălie!"

6276
15

Articole de la același autor

Luni, 27 iulie, la sediul Ministerului Educației,  cinci doamne profesor de la Constanța se vor strădui  să demonstreze că merită să preia frâiele învățământului constănțean. După ce, ieri, am prezentat viziunea  prof. Adriana Cristina Oprea, astăzi are cuvântul cel de-al doilea candidat la funcția  de inspector școlar general. 


Profesor de limba și literatura română de 16 ani, prof. Nicoleta Bercaru este actualmente director al Școlii Gimnaziale nr. 39 "Nicolae Tonitza". Dublu licențiată a Universității "Ovidius", prof. Bercaru a absolvit în 1996 Facultatea de litere și teologie, specializarea română-franceză, iar în 2008, Facultatea de psiho-logie, specialitatea Psihopedagogie specială. În CV-ul impresionant de 19 pagini se regăsesc numeroase stagii de formare, perfecționare, dar și cursuri de pregătire inclusiv ocuparea unui post de cadru didactic pentru copiii cu dizabilități în Carolina de Sud, USA, în cadrul programului Foreign Academic And Cultural Exchange Services. 


- Sunteți, cum s-ar spune, un "new entry" între candidatele la fotoliul de "general". De ce ați dorit acest lucru? 


- Dacă domnul inspector general Răducu Popescu ar fi putut participa la acest concurs, eu nu m-aș mai fi prezentat. În opinia mea, lucrurile au mers bine în acești trei ani, cât s-a aflat dânsul la conducere, și de aceea îmi doresc să continui ceea ce s-a realizat și voi merge pe aceeași linie, a corectitudinii și transparenței. M-am înhămat la acest examen inconștientă de ce aveam să întâmpin. Este un demers solicitant din mai multe puncte de vedere, dar mai ales din cauza presiunilor psihice, deoarece foarte multă lume se așteaptă la un rezultat bun din partea mea. Consider că am avut un curaj inconștient să intru în această bătălie! Are dreptul să vorbească numai cine participă! Este un volum de studiu enorm. Am parcurs patru tomuri de management a câte 300 de pagini fiecare, un volum uriaș, o materie foarte stufoasă și grea. Sunt lucruri cu care m-am întâlnit în perioada de când sunt director și, indiferent de rezultat, mă consider norocoasă că am parcurs aceste cărți. Este cel mai mare câștig al meu. Și nu mă refer la legislația pe care o cunoșteam, pentru că toți am parcurs-o la cursurile de management, dar ce am găsit în aceste cărți ar trebui să știe toți directorii de unități de învățământ. 


- Care vor fi intențiile dvs. viitoare din perspectiva unui câștig… 


- Degeaba este "generalul" bine intenționat dacă nu are pe lângă el soldați buni, care să meargă în direcția pe care le-o indică. Învățământului constănțean îi lipsește motivarea, atât a elevilor, cât și a profesorilor. Avem o resursă umană de foarte bună calitate, oameni dedicați, muncitori. Ca să vă dau un singur exemplu. La școala unde sunt director există o secretară atât de muncitoare, încât aș lăsa-o fără teamă să greșesc în funcția de director adjunct. Trebuie găsită o soluție pentru acest procent mic de la Bacalaureat și cred că soluția este și în mâinile părinților. Care trebuie să-și înțeleagă rolul lor în viața școlii și faptul că nu doar prezența la ședințele în care se așteaptă să li se ceară bani este esențială. Nu e de ajuns ca părintele să-și trimită copilul la școală și să se considere eliberat de orice alte răspunderi. Trebuie să fim toți deodată în beneficiul copilului și în niciun caz să-i dăm pe rând în cap. 


- Un mesaj pentru contracandidatele dvs. 


- O felicit pe doamna Bucovală pentru curajul de a participa a doua oară, mai ales că sunt convinsă că nu are timpul necesar pentru a studia, fiind în plină activitate la ISJ. Urez succes tuturor candidatelor și fie să câștige cine trebuie, pentru că ne aflăm în fața unui concurs, sper eu, corect. 


Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Paznic de far
24 iulie 2015
Concurs inspector general

Mi-e greață ! Îmi vine să vomit ! Ce faci , Nicoleta îți ceri iertare de la Răducu Popescu și Bucovală , că ai îndrăznit să te prezinți la concurs ? Să-ți fie rușine , Dinu Patriciu pardon Nicoleta Bercaru ! Auzi , în acești trei ani lucrurile au mers bine , îmi doresc să continui ce s-a realizat . Fată , stai acasă dacă dorești să continui bătaia de joc a superficialului și oportunistului numit ilegal , prin trafic de influență ,Răducu Popescu !

Andrei
24 iulie 2015
Trafic de influenta

Concursurile sunt aranjate prin trafic de inluenta....sa fie favorita dna Bucovala?Senatorul Banias,cel care a promovat o pe dna Codreanu, sa sfideze DNA si justitia iar si iar?Inculpatul Banias trage de timp intr un proces si are functia necesara pentru a savarsi infractiuni de coruptie...cine l opreste??

nitu, neagu, mihalache, etc
24 iulie 2015
il vrem pe raducu popescu

cine o veni la inspectorat sa ii face statuie lui popescu. un inspector mai bun ca asta nu va avea never inspectoratul. a eradicat spaga la bac, la titularizare, nu se mai cer mii de euro pt un post, e bine sa tot fii profesor. bravo isj, bravo bucovala, noua inspectoare generala!

nitu, neagu, mihalache, etc
24 iulie 2015
sau miu petrica

daca legea nu-i mai permite lui raducu, atunci il vrem pe miu petrica.

bucovala, codreanu, sorin
24 iulie 2015
si noi la fel

daca legea nu-i mai permite lui raducu, atunci il vrem pe miu petrica.

nitu, neagu, mihalache, etc
24 iulie 2015
sau pe vrana, gevat

avem.....nume

Nitu , Neagu , Iubi ,Zoe
24 iulie 2015
sau Lili Timofte

Sau Lili Timofte și de ce , nu , Mihaela Stan - regina prostiei și răutății... Îl vrem chiar și pe Boroianu ( mai are voie ? )

MADGEARU
24 iulie 2015
si Boranda

S-au realizat lucruri extraordinare in liceu. O sustinem pe d-na director Boranda. Intreg colectivul este multumit de administrarea scolii, a fost o schimbare bine gandita. Cerem sprijunul sindicatului. Va multumim.

Svirnaciuc
24 iulie 2015
eu sunt potrivita

Mi-a placut Decebal, dar as fi eficienta la I.S.J. Punctul meu forte este sa-i motivez pe oameni, eu stiu ce este bine ptr ei.

Paznic de far 2
24 iulie 2015
punct

Ramai PAZNIC DE FAR, ca ti se potriveste. Cine trebuie sa inteleaga ce s-a spus, intelege, cine nu, PAZESTE FARUL :)

Răspuns la: Concurs inspector general
Adăugat de : Paznic de far, 24 iulie 2015
Mi-e greață ! Îmi vine să vomit ! Ce faci , Nicoleta îți ceri iertare de la Răducu Popescu și Bucovală , că ai îndrăznit să te prezinți...
15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4169 secunde