Astăzi, în sala Studio a Facultății de arte, „O galǎ a muzicii româneşti, de ieri şi de astǎzi”

359
Astăzi, în sala Studio a Facultății de arte, „O galǎ a muzicii româneşti, de ieri şi de astǎzi” - andreea2-1628147581.jpg
Astăzi, începând cu ora 17.00, în sala Studio a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, va avea loc concertul vocal şi instrumental cameral „O Gală a Muzicii Româneşti, de ieri și de astăzi”. Interpreţii sunt soprana lect. dr. univ. Mirela Voicu şi concert-pianista lect. dr. univ. Andreea Bratu.

Lucrările muzicale selecționate aparțin repertoriului vocal cameral și instrumental cameral, pentru pian solist.

Programul muzical, după cum ne-a informat universitarul constănțean Andreea Bratu, aspectează stilistic creaţii camerale specifice genurilor mai sus menţionate, scrise de compozitori care aparţin școlii româneşti de compoziție a secolului  XX, cât şi din primele decenii ale secolului XXI. Două lucrări vor fi în primă audiţie absolută şi acestea sunt scrise pentru pian solist (concert-pianista lect. dr. univ Andreea Bratu interpret). Lucrările fac parte din creaţiile a doi  compozitori  contemporani, membri ai Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR).

Invitați prestigioși în programul muzical, cât și în sală alături de interpreţi: prof. dr. univ. Dan Alexandru  Bălan, de la UNATC (prima audiţie absolută-Caleidoscop- 8 variaţiuni pe tema Au Claire de la Lune de J. B. Lully, compusă în  2021) şi prof. univ dr. Daniela Cojocaru (prima audiţie absolută- Două Fabule pentru pian, compusă în 2020).

În  cadrul acestui concert, alături de lucrări reprezentative din genul cameral vocal, din creaţiile compozitorilor Dinu Lipatti, Sabin Păutza și Dan Alexandru Bălan, interpretate de soprana  lect. dr. univ. Mirela Voicu, va fi omagiată, la Semicentenar muzical  (2021), una dintre cele mai  importante personalităţi componistice din perioada interbelică, compozitorul român Mihail Jora (1891-1971), printr-un medalion artistic în interpretarea concert-pianistei  lect. dr. univ Andreea Bratu.

Lucrări pentru pian de Constantin Silvestri şi Tiberiu Olah (Sonatina compusă în 1953 – în  primă audiţie locală), completează în mod armonios și sugestiv programul inedit al Galei camerale.

Această activitate artistică se înscrie în cadrul tematicii de cercetare universitară a cadrelor didactice din Facultatea de Arte şi se desfăşoară cu respectarea tuturor normelor de siguranţă impuse de contextul pandemic existent, prin  intermediul Centrului de Cercetare Ştiinţifică şi Creaţie Artistică „Euxin” al Facultăţii de Arte.

La evenimentul artistic sunt aşteptati să audieze şi să interacţioneze cu compozitorii invitaţi, cadre didactice, studenţi şi alumni ai Facultăţii de Arte, dar şi din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

„Arta, care există și se manifestă prin opere de artă, posedă calitatea de a transpune pe receptor în universul ficțional pe care artistul l-a imaginat, declanșând uimire, fascinație şi magie. Pornind de la o temă a compozitorului francez Jean- Baptiste Lully (1632-1987), am dorit să trasez un arc peste Timp. Astfel s-a născut piesa mea, De altfel, titlul «Caleidoscop» sugerează acest lucru, prin schimbarea perspectivei, cu fiecare variaţiune se transformă și stilul epocii, din punct de vedere  istoric muzical”, a declarat compozitorul Dan Alexandru Bălan, despre piesa sa, în primă audiţie absolută, Caleidoscop- 8 variaţiuni pe tema   „Au Claire de la Lune” de J.B. Lully (2021).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4861 secunde