Aventurile care-i poartă pe cei mici în legendele satului românesc

732
Măști fioroase cu dinți rari de fasole, cu părul încâlcit ca sarica unui cioban, cu ochi mari și ficși prinși cu câteva împunsături de ac, nasuri lungi și coroiate de obicei roșii dar moi ca pernuțele de ace, păpuși țărăncuțe și flăcăi cu bluze și catrințe ori cămeși și cușme pe capetele de lemn, sorcove din hârtie colorată, ori linguri de lemn bogat pictate, mărțișoare și ouă-ncondeiate sunt obiecte ce ies din mâinile micuților ce merg la atelierele Muzeului de Artă Populară. 


Anul acesta în decembrie atelie-rele împlinesc doi ani de existență și bine-ar fi să nu se oprească aici că multe și frumoase lucruri învață copiii despre viața satului românesc. De fapt asta a și fost ideea cu care a pornit acest proiect. Să-i aducă pe prichindei în muzeu la povești, legende și incursiuni în viața de la țară a secolelor trecute.

Prin aceste ateliere s-a dorit crearea unei legături între copii și povestea satului. Că, în fond, asta înseamnă un muzeu de etnografie. O frumoasă poveste autentică.

Prima expoziție nu a fost fără emoții. Alina Alboaei, tânăra muzeo-grafă care se ocupă de aceste ate-liere, o retrăiește și acum. "Mi-a fost teamă că nu se va înscrie nimeni, știind că în Constanța relația dintre public și muzee e destul de rece. Am fost la fiecare școală în parte, am vorbit cu directorii, unii au fost entu-ziasmați, alții nu prea… Am așteptat și mare mi-a fost uimirea când am văzut că prima școală înscrisă a fost din Năvodari. Noi nu anunțasem decât școlile din oraș". După măștile de Crăciun au urmat atelierele de mărțișor. Iar copiii au aflat mai întâi cum a evoluat el în timp, cum firul alb a rămas în timp, dar firul roșu a fost întâi și-ntâi negru, trecând apoi printr-o perioadă albastră. Așa ne-a povestit, cu multă pasiune, tânăra etnografă. "În cadrul mărțișorului le arăt mai întâi costumele și le povestesc despre tradițiile satului românesc, le spun legendele, îi bag în atmosfera satului de odinioară. Urmează atelierele de Paști care-mi oferă pretextul să-i plimb prin expoziție și să le vorbesc despre toate tradițiile de Paști, despre meșteșugul ouălor încondeiate și despre sculele folosite. Îi încântă mult și faptul că la sfârșit facem o expoziție cu premii și diplome și asta îi provoacă la concu-rență". Ultimul atelier al anului școlar este "Târgul copiilor" la care expozanții vând ceea ce fac. Astă vară au pictat linguri de lemn și au făcut pă-puși din linguri. De obicei, cu bănuții astfel strânși merg într-o excursie.

Anul acesta atelierele pentru copii abordează o temă la fel de frumoasă și plină de legende - introducere în arta naivă. "Mi s-a părut un bun prilej să le vorbesc copiilor despre icoa-nele pe sticlă, care ilustrează foarte multe povești și basme. De exemplu, Sfântul Gheorghe care e reprezentat întotdeauna pe cal, omorând balaurul. Legenda spune că în iezerul dintr-un sat s-a aciuat odată un balaur…" începe tânăra muzeografă. "Ca să nu dea iama de câte ori i se năzărea în oamenii din zonă, balaurului i se dădea tribut o viață fragedă. A venit vremea ca fata de-mpărat să fie sacrificată balaurului, dar chiar atunci a apărut Sfântul Gheorghe, călare, și a împuns bestia omorând-o. De-aia în toate icoanele pe sticlă ce-l ilustrează pe Sf. Gheorghe, fata e undeva în fundal". Culorile, de obicei foarte vii, erau obținute din plante și argile, iar tehnica asta de a picta pe sticlă în oglindă, oferă și amănunte amuzante, cum ar fi anii scriși pe dos uneori, sau alte înscrisuri stâlcite.

Toamna asta însă a venit cu noi emoții pentru ateliere. Din cauza unei directive a Inspectoratului Școlar Județean, școlile nu mai au voie să presteze activități extracuriculare în timpul orelor. "Cum cei din Constanța veneau mai ales în timpul cursurilor cuplând ora de abilități cu cea de pictură, asta era să-mi decapiteze atelierele. Noroc că vin cei din afara Constanței", oftează tânăra sperând să se revină cumva asupra acestei hotărâri. Că de la 15 noiembrie le-a pregătit copiilor ceva de sărbătoare: atelierul de măști, podoabe de brad și sorcove.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Ieri - elevi, azi - profesori
Luni, 15 Octombrie 2012
Stire din Actual : Elev înjunghiat în fața școlii
Pagina a fost generata in 0.2723 secunde