Bătălia pentru șefia ISJ Constanța. Iată echipa de inspectori școlari

7212
36
Bătălia pentru șefia ISJ Constanța. Iată echipa de inspectori școlari - inspectori1-1433438822.jpg
Ieri, o dată cu susținerea ultimei probe, cea scrisă, în profilul postului pentru care au candidat, cei 23 de inspectori școlari constănțeni au răsuflat ușurați, scăpând de povara tensiunii sub care au stat încă din 20 mai.

Candidații la funcțiile de inspectori școlari au avut de susținut nu mai puțin de cinci probe, în condițiile în care nimeni nu și-a luat vacanță de studiu, și poate cea mai grea a fost cea de ieri, dar pe care ma-rea majoritate au trecut-o cu nota maximă, 10.

Chiar dacă mai e de bifat o etapă, aceasta este pur formală, și anume confirmarea postului prin numirea semnată de Ministerul Educației.

Așadar, începând cu anul școlar 2015-2016, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va avea cam aceeași componență de până acum, cu marea diferență că actualii inspectori școlari au alt statut, câștigat prin concurs.

Cum va arăta organigrama ISJ Constanța, timp de patru ani

Cu cea mai mare medie finală (9,90) au trecut de concurs prof. Irinela Nicolae, inspector școlar pentru educație timpurie, și prof. Ana Daniela Gheorghe, inspector școlar pentru management instituțional. Prof. Alina Codreanu (9,59) a susținut concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar pentru managementul resurselor umane.

La limba română, vor exista doi inspectori, prof. Cristina Maria Ivan (9,86) și Ana Maria Panțu (8,85), la matematică - prof. Daniela Bălănescu (9,78), la istorie - Paula Carmen Iordan (9,69), la chimie - prof. Gabriela Mihaela Micu (9,54), la fizică - Mădălina Ivănescu (9,53), la discipline socio-umane - prof. Daniel Vicențiu Geoglovan (9,26), la învățământ primar - prof. Lavinia Seucea (9,60) și prof. Mihaela Anghelescu (9,60), la geografie - prof. Alina Viorica Dumitrașcu (9,56), la biologie - Adriana Popescu (9,63), la religie - Daniela Stan (9,59), pentru învățământul profesional și tehnic - Daniela Frangopol (9,30), pentru proiecte educaționale - prof. Nicoleta Savu (9,46) și prof. Anca Iuliana Dragomir (9,50), pentru informatică - prof. Alina Nițu (9,58), pentru învățământul profesional și tehnic - prof. Gabriela Neagu (9,63).

Singura nou-venită, cel puțin deocamdată, cu toate că a mai lucrat în Inspectoratul Școlar Constanța, deci nu poate fi considerată chiar… nouă, este prof. Marinela Mrejeru (9,20), care va fi inspector școlar pentru activități extrașcolare.

A rămas neocupat postul de inspector școlar pentru educație fizică, unde cel mai probabil va rămâne cu delegație actualul profesor Dragoș Ciucan, soartă împărtășită și de posturile de inspector școlar pentru limba franceză, respectiv limba engleză.

v v v

De precizat că eventualele contestații cu privire la hotărârile comisiei de concurs se adresează în scris ministrului Educației și Cercetării Științifice și se depun la registratura Inspectoratului Școlar în termen de trei zile de la afișarea rezultatelor finale ale concursului. 

Comentează știrea

36 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 
Caramian
4 iunie 2015
Felicitari

Desi au fost voci care au contestat competenta actualei echipe alese de Popescu, prin acest examen se confirma ca este cea mai buna echipa din istoria ISJ. Ceea ce a ales Popescu e crema profesorilor din Constanta. Bravo, sper sa duceti activitatea profesionala pe noi culmi, neatinse de altii. Mult succes si vant din pupa !

Pe vremea lui Ceausescu se facea carte, caci altfel nu ajungeati voi acum inspectori. Dar vai de cei care peste cativa ani va vor lua locul
5 iunie 2015
Profesorii sa fie platiti in functie de performanta elevilor

Pe ce culmi sa duca invatamantul ? Sunt copii semianalfabeti dupa ce trec prin scoala, nu au educatie nici macar civica, nu stiu sa scrie bine(vezi mesajele pe care si le dau pe Net),nu stiu sa comenteze sau sa argumenteze ceva,nu-i intereseaza aproape nimic( indiferenti), sunt limitati in limbaj si nu au cultura generala, mai pe romaneste, sunt la pamant. Bine'nteles nu toti, dar exceptiile asta fac, confirma.

Sunt licee unde nici un copil nu reuseste sa ia bacul, si voi ziceti ca sunteti "crema"? Dati afara acei profesori !!!!!!
5 iunie 2015
Daca ati fii platiti in functie de performanta copiilor

Ati vedea ce "crema" sunteti, sau mai bine zis, ce mucegai sunteti.

zoro
5 iunie 2015
gresit

Lipsa de interes este a copilului nu a profesorului. Pe vremea lui Ceaușescu profesorul si părintele cereau socoteala elevului pt rezultate, acum după emancipare elevul si părintele cer socoteala profesorului pt acele rezultate. Se vede clar din felul in care se comentează. Profearul se duce la catedra in fata tuturor elevilor, cine vrea sa învețe o face, cine nu are părinți care le căuta justificare prin comentarii de acest gen pe net. Daca sunt licee unde nimeni nu a luat bacul, înseamnă ca nimeni nu merita sa ia bacul. Este un examen de merit, nu cu promovare garantata garantata. Sa neuitam in istoricul acelor eelevi si sa vedem cat de disciplinati au fost, cat de serioși, cat de muncitori, chestiuni care țin de educația anilor petrecuți in familie. Un profesor sta la școală cu zeci de elevi, câteva ore. Un parinte sta doar cu copilul sau in marea majoritate a timpului rămas, a cui este influenta mai mare ??? Vreau exemple, la liceul X nu a promovat nimeni si vedem apoi care sunt pramatiile/elevii care nu au luat bacul. Când la ora proful se da de ceasul morții si elevul sta pe facebook sau facevorice altceva decât sa fie atent, înțeleg ca transferul de răspundere se face spre profesor, nu invers. Profesorul a luat bacul si e doxa de școală, cel interesat de promovare este elevul care are toată viață înainte si depinde de acel examen, cine trebuie sa fie mai muncitor ? Așa ca terminati draqu o data cu aruncatul vinei pe profesori. Specific romanesc, profil e de vina ca elevul nu e interesat de școală, polițistul ca a at amenda când l-a prins incalcanf legea, doctorul canu a insistat mai tare sa te lași de fumat ai acum ești pe moarte, toți din jur sunt de vine, numai vinovatul nu, ca singura luibtreababera sa se nască, de restul se ocupa cei din jurul sau. Hai ca m-am enervat !

alina
5 iunie 2015
vai de noi sunt aceiasi..asa vor face si la directori.sunt sigura..

Ce cretini..pai sunt aceiasi..au luat niste note unii la inspectia la clasa..despre cr vorbim?aa va fi si la directori?vai de noi..nu mai scapam in veci de astua..sa vezi ce mese intinse dadeau sa sarbatoreasca victoria..sujt niste profesori care o data ajunsi acolo.uita de toate.functia ii dezumanizeaza complet..la fel si pe directori..cum sa le dai astora 50% la salariu,cand ei si au cumparat posturile?

x
5 iunie 2015
nu stiti dedesubturile acestor functii.vorbim de salarii mari.nu ca acelea ale prostimii de la catedra..si atunci lupta ptr ciolan ii dezumanizeaza dar ii si pune sa se zbata..ca na.taie si spanzura si la incadrarea aceste nulitati,unii dintre ei.

Daca directorii ii obliga pe profesori sa i treaca pe toti clasa.desi nu stiu sa scrie.ca sa dea ei bine si sa ramana cu functia?vorba ceea vor avea 50%spor.nu muncesc ca ai tineri pe 10 milioane si dau cu biciul pe ei..ca na..atat stiu .si apoi isu si gradatie de merit pe langa acesti bsni.adica 25%in plus la salariu si apoi te mai intelegi cu acesti monstrii dezumanizati de bani,nu?

si prosti si neinformati
5 iunie 2015
gogu

Mai bine v-ati informa in loc sa aruncati instigati opinia publica. De unde ati scos-o pe asta cu spor de 50%? Asa presupuneti voi sau asa poate ca ar trebui sa fie, dar realitatea este departe de aberatiile voastre

aceleasi
5 iunie 2015
ptr gogu desteptul

Cine va controleaza pr voi?va pubeti spor cat vreti. Dorectorii la fel..e specificat in lege..spor de 50%pentru directori.nu stiu cat e pentru voi.pp ca mai mult.ca na.incartiti hartii.faceti statistici.dati cu biciul pe prosti sa faca cursuri sa aiba performanat pe 10 milioane sa stea sambata in scoala..mama voatra de snapani.va faceti gradatie pe spatele noatru.danad cu biciul pe noi..cursuri de formare de 3_400ron la mMIZERIA asta de salariu..si cica noi stam si sambat..stai ba.ca ai 40 de milioabe slariu.nu ca prostii pe care dai cu biciul si faceti presiuni si amenintari sa mearga prostimea sa supravegheze la bac cu 20 ron pe zi.de la 7_2 si la prasit la porumb iti cere unul 50 de ron pe zi si masa si transport pana acolo si voi platiti profesorii cu 20 de lei /zi si p aia ii primeac dupa 6 luni..cu transport din buzunqr..ma rog.ministerul..pentru ce s ar umili profesorii?a da.stiu.pentru ca i AMENINTA directorii ca de nu vor merge.nu mai primesc nici macar o adeverinta de salariat..despre ce vorbim?sa stie tot poporul ce unilintw indura oamenii de la catedra .ce salarii aveti voi si cum va luati gradatii de merit dand cu biciul pe astia de la catedra si cum va inpartiti voi functiile intre voi..si cand vine unul de la catedra obosit.ca na a muncit cu copiii toata ziua.voi ii vorbiti in doi peri..mama voastra de snapani

G
5 iunie 2015
Oferta

Succesul vine pentru cei care au o conștiință de succes. Asta scrie celebrul Napoleon Hill în cartea "De la idee la bani". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: tiberiu_rey@yahoo.com

G
5 iunie 2015
Note umflate

Eu am copil la scoala si stiu ca prea usor se dau note marii. Daca te duci la premiere , jumatate sunt genii. Baiatul meu are noroc la matematica. Profesoara de matematica este foarte corecta. Nu conteaza daca un copil se mediteaza la dumneaei. Daca n-a stiut atat ii pune. Poti sa fii de 10, daca la o lucrare ai stiut de 8, atat pune in catalog. In felul acesta i-a fortat sa invete mai mult. Pe dumneaei as premia-o.

36 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7087 secunde