Până la finele lunii mai, în Calendarul olimpiadelor și concursurilor școlare sunt prevăzute o serie de etape naționale. De la unele dintre acestea, elevii constănțeni s-au întors încununați de succes (sau nu…), la altele urmează să participe după vacanța de Paști.
La opt discipline la care sunt pregătiți în Centrul de excelență din Constanța, 28 de elevi dornici de înaltă performanță s-au calificat la fazele naționale ale diverselor concursuri sau olimpiade.
Până la aflarea rezultatelor finale cu care s-au întors, de la prof. Ingrid Alina Kober, directorul centrului constănțean, am aflat la ce discipline s-au calificat. Doi elevi de clasa a VI-a s-au calificat la Olimpiada de limba și literatura română și la Concursul național transcurricular de lectură și interpretare „Ionel Teodoreanu”, iar un alt elev de clasa a VII-a s-a calificat la Concursul de cultură și spiritualitate românească, toți coordonați de prof. Camelia Cantaragiu.
Doi elevi de clasa a IX-a s-au calificat la Olimpiada Lectura ca abilitate de viață și Cultură și spiritualitate românească, iar un alt elev de clasa a XI-a la Olimpiada de limba și literatura română, coordonați fiind de prof. Mariana Deacu.
La Limba engleză, un elev pregătit de prof. Elena Enciu s-a calificat la Concursul Național „Speak Out”. La Matematică, doi elevi de clasa a VII-a, respectiv a V-a, pregătiți de prof. Amalia Duca și prof. Georgiana Gogu, s-au calificat la Olimpiada Națională de Matematică.
De departe, cei mai mulți elevi constănțeni calificați la etapa națională au fost consemnați la catedra de Biologie. Șapte elevi pregătiți de prof. Carmen Bucovală și alți opt elevi pregătiți de prof. Adriana Popescu s-au calificat la Olimpiada Națională de Biologie. Reamintim că și anul trecut, în premieră pentru județul nostru, la Olimpiada Națională de Biologie derulată în perioada 10-14 aprilie la Iași, s-au calificat 17 elevi, în timp ce un singur elev, pregătit de prof. Eleonora Burnete, s-a calificat la Olimpiada Națională de Fizică.
Alți trei elevi, pregătiți de prof. Liliana Necula, respectiv prof. Andreea Loredana Manole, s-au calificat la Olimpiada Națională de Geografie.